• Care este statura internațională a Ritului Scoțian din România?
  • Diplomația masonică există. Care e raportul între țările mici și super-puteri?
  • Scandaluri internaționale, dar și derapaje românești.
  • Masoneria, dincolo de presupuneri și legende (I).

Stelian Nistor, Suveranul Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România, a răspuns întrebărilor lui Bogdan Nicolae, realizatorul emisiunii InSecuritate de la Aleph News. Pentru prima oară în România, un responsabil masonic de asemenea nivel acceptă să ridice un colț din voalul de mister ce învăluie organizația. Stelian Nistor a răspuns deschis iar, acolo unde cuvintele puteau da naștere la interpretări ambigue, a făcut apel la parabole.

De ce fonduri dispune o organizație căreia i se atribuie, cu sau fără motiv, atâtea acțiuni, inclusiv la nivel internațional? Stelian Nistor răspunde simplu: ”Din cotizațiile noastre, ale membrilor. Se pot face multe lucruri bune. Dacă nu furi. Personal, plătesc și eu cotizație, ca fiecare membru. La Sesiunea Națională a fiecărui început de an masonic, la 21 Septembrie, în fața a 1000-1200 de delegați, încep prin a proiecta pe ecran chitanța mea, care certifică plata.”

Adevăratul capital al masoneriei este însă cel uman. De exemplu, aproape două mii de membri ai noștri, în serii de câte o sută, au participat la un curs de retorică, susținut de o mare personalitate culturală nemasonică. Am considerat că a ști să te comunici pe tine însuți e foarte important pentru membrii noștri. Eu însumi, după ce am fost ales Suveran în 2015, după ce fusesem responsabil cu relațiile externe ale Ritului Scoțian, am urmat un curs de teorie și practică diplomatică.”

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?

Pe lângă diplomația tradițională, Stelian Nistor confirmă că există și una masonică. ”E o parte din expresia diplomatică a unei țări. Atitudinea este totul: când presa spune ”cele două țări au convenit”, sunt de fapt doi oameni care s-au înțeles sau nu. Pregătirea acestei înțelegeri este foarte importantă. Noi, masonii, ne asumăm doar inducerea unei atitudini favorabile față de țara noastră.”  

Ce se întâmplă însă când dai piept cu super-puterile mondiale? ”Masoneria are imensul avantaj că nu ține cont de puterea țării. Și aici, fiecare țară își apără interesele. Cineva afirma, destul de recent, cu inconștiență, că am avea ”cea mai mare masonerie din Europa”, am replicat că, din păcate, masoneriile astea ”mari” au în spate țări mici. Masoneria este despre un alt fel de putere: puterea gândului și felul cum este gândul condus spre materializare, cum este gândul împărtășit.”

Răspunsul lui Stelian Nistor trimite cumva tocmai în China secolului VI î.Hr. Strategul Sun Tzu spunea, în a sa ”Artă a războiului”, că a distruge armata inamicului e doar un ultim recurs. Adevăratul general atacă mai întâi planurile dușmanului. Cu alte cuvinte, crează o atitudine ce împiedică gândul de a lansa o rachetă. Cât însă din această gândire sofisticată este accesibilă decidenților noștri? Au cerut ei ajutorul masoneriei pentru atingerea unor obiective de politică externă a României? ”Da. Uneori, da. Nu este nevoie să ni se ceară asta. Știm când Țara are nevoie. Câteodată, mi se întâmplă să zâmbesc în colțul gurii la câte o știre internațională pozitivă, atunci când știu că în acționariatul evenimentului am avut și noi o contribuție. Știți povestea păsării colibri, cea mai mică pasăre, ce aduce apă în cioc ca să stingă focul care mistuia pădurea? Maimuța o vede și râde de ea: ”Nu vezi cât de mare e flacăra și cât de mică ești tu?” Pasărea îi răspunde: ”Văd. Dar încerc!”

Ca orice putere, mai ales una din umbră, și aceasta poate uneori corupe. Recent, guvernul italian a hotărât desecretizarea documentelor referitoare la activitățile făcute sub umbrela lojei masonice Propaganda Due, un imens scandal politic în Italia anilor 80. Pentru Stelian Nistor, desecretizarea aceasta e un lucru bun: ”Atunci, sub acoperirea unei loji masonice, s-a încercat confiscarea Statului. Activitățile infracționale ale lojei P2 au implicat chiar și alte state. Mario Draghi e mai mult decât premierul Italiei, e un om care a ocupat multe funcții internaționale importante. Dacă a hotărât el că momentul este bun, atunci…” Paralela cu scandalurile de anul trecut implicând structuri masonice românești îl face însă să zâmbească: ”Au existat și la noi oameni cu o abordare falsă, însă masoneria are metode pentru a repara aceste aberații. Pandemia a încetinit un pic lucrurile, dar până la urmă se rezolvă.”

Șefii de state, politicienii importanți sunt masoni? ”Unii da, alții nu. Masoneria poate fi unul din ingredientele unei cariere. Dintre președinții americani din secolul XX, se spune că doar Kennedy NU a fost mason.” Informația conține și doza ei de ironie: cel care, în discursul de învestitură, se adresa tineretului american cu cuvintele ”nu întrebați ce poate face țara pentru voi, întrebați ce puteți face voi pentru țara voastră!” a stârnit cu siguranță și aplauzele tuturor masonilor.

Care este statura Ritului Scoțian din România în plan internațional? ”Ca masoni, obișnuim să spunem că ne recomandă faptele noastre. În 2016, România a găzduit Conferința Suveranilor Mari Comandori din Europa și țările asociate. Un astfel de eveniment va mai avea loc la noi probabil peste 180 ani. România a exercitat funcția de președinte a Conferinței timp de doi ani. La final, Germania a preluat președinția, cu Elveția ca vice-președinte. Însă, la propunerea Germaniei, României i s-a oferit funcția de vice-președinte pentru încă un mandat! Este un eveniment fără precedent. (…) La ultima noastră Sesiune Națională dinainte de Covid, au sosit delegații din aproape toate țările lumiii. În 2020, România urma să preia președinția Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian Antic și Acceptat în Paraguay. Din cauza pandemiei, întrunirea a fost amânată repetat, până în vara viitoare. Mă străduiesc deja să organizăm Conferința Mondială din 2025 la București. Grija noastră permanentă e să ținem Țara pe harta lumii. După cum vedeți, încercăm. Încercăm și mergem înainte.”

Interviul VIDEO INTEGRAL poate fi vizionat AICI.