• Doi curatori americani au studiat o serie de picturi care au fost expuse în prima expoziție dedicată suprarealismului spaniol de la Institutul de Artă din Chicago.
  • După ce au reunit toate lucrările semnate de Dali din expoziție, specialiștii au cercetat lucrarea Vision of Eternety din 1936 care a fost achiziționată în 1987, nefiind siguri de autenticitatea acesteia. 
  • Au sfârșit prin a rezolva un mister și mai mare.

Curatorii americani au studiat o serie de picturi care au fost expuse în prima expoziție dedicată suprarealismului spaniol de la Institutul de Artă din Chicago. După ce au reunit toate lucrările semnate de Dali din expoziție, specialiștii au cercetat lucrarea Vision of Eternety din 1936 care a fost achiziționată în 1987, nefiind siguri de autenticitatea acesteia. 

Compoziție verticală, „Visions of Eternity” înfățișează un peisaj enigmatic, un fond de culoare albastră, cu o figură umanoidă umbrită, care se află desupra unui arc arhitectural iar în prim plan avem o pereche de boabe de fasole.

În opinia experților, pictura pare deplasată dintr-un corp mai mare de lucrări al lui Dali din acea perioadă, au explicat Haskell și Cohen într-un interviu pentru CNN.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Nu am putut găsi ceva asemănător în munca lui” , a spus Cohen.

În primul rând, „Visions of Eternity” este excepțional de mare – aproape 2 metri înălțime – dar a fost creată într-o perioadă în care faimosul artist suprarealist picta în primul rând figuri delicate în ulei, animale și obiecte pe pânze mici și panouri de lemn, au explicat cei doi. Lucrările sale la scară mică sunt pline de simbolism și înțelesuri duble, făcând semn spectatorilor să se apropie; În timp ce , „Visions of Eternity” este o scenă slab populată, care impune observatorilor să facă câțiva pași înapoi.

O pictură neobișnuită de Dali suscită interesul specialiștilor

Dalí era cunoscut pentru motivele vizuale recurente, girafe în flăcări, piane deformate și, bineînțeles, ceasuri care se topesc – dar acest tablou nu părea să aibă însoțitori vizuali, susține unul dintre curatori. Cu toate că știau că pictura fusese deținută anterior de regretatul Joseph R. Shapiro, administrator al muzeului și președinte fondator al Muzeului de Artă Contemporană din apropiere, dar înainte de aceasta, proveniența sa nu era cunoscută. Rezolvarea misterului – și confirmarea autenticității picturii – a fost esențială pentru plasarea sa în expoziția „Salvador Dalí: The Image Disappears”, care s-a deschis pe 18 februarie la Institutul de Artă. Haskell și Cohen au lucrat împreună cu conservatorii muzeului, care au întreprins o analiză tehnică a operelor de artă, dezvăluind perspective noi asupra unora dintre lucrările lui Dalí care le-au schimbat semnificativ sensul. Imaginile obținute cu raze X și cu infraroșu, de exemplu, au scos la iveală un portret ascuns din grafit al regelui Ludwig al II-lea al Bavariei sub suprafața operei de artă din 1936 „Misterul acestei lucrări nu s-a putut rezolva doar în laborator. După mai multe cercetări , au descoperit imagini cu lucrările prezentate de Dali la Târgul Internațional de Artă de la New York din 1939. Într-una din fotografii și-au dat seama că era întregul „Visions of Eternity”, parțial ascuns în fotografie de alte decorațiuni.

„Visions of Eternity” de Dali a fost redenumit „Dream of Venus”

Acum, „Visions of Eternity” a fost redenumit „Dream of Venus” – titlul picturii integrale – și redată ca în 1939, după decenii în care a fost clasificată greșit în colecția Institutului de Artă. În timp ce unele dintre panourile surori ale picturii murale sunt identificate corect în colecția Muzeului Hiroshima din Japonia, altele par să lipsească. Haskell și Cohen, cei doi curatori mai au de aflat de ce pictura murală a fost împărțită în piese separate, de ce porțiunea Institutului de Artă a fost redenumită „Visions of Eternity” și unde se afla înainte de 1966, când Shapiro și soția sa l-au achiziționat pentru colecția lor.

În martie, curatorii și conservatorii își vor prezenta descoperirile de până acum într-un program la Institutul de Artă, dar cercetarea va fi „în desfășurare pentru mult, mult timp”, a spus Cohen.

Între timp, „Visul lui Venus” se află acum în cea de-a treia cameră din „Salvador Dalí: The Image Disappears” împreună cu alte lucrări proaspăt analizate. Curatorii spun că expoziția este o oportunitate de a interacționa cu operele de artă cu o nouă înțelegere, acordând atenție tehnicilor remarcabile ale lui Dali și traiectoriei care i-au adus faima.