Paștele Ortodox, 2 mai 2021: Ce semnifică ziua Învierii Domnului

• Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos este minunea prin excelență, sărbătoarea sărbătorilor, fiind dovada de netăgăduit a puterii dumnezeiești a lui Hristos
• Timp de 40 de zile după Învierea Sa din morţi, Hristos S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi multor altor persoane
• Încredințați de învierea lui Hristos, ucenicii Săi vor binevesti cu bucurie și curaj întregii lumi Evanghelia mântuirii şi a vieţii veşnice
• Paştele este atât sărbătoarea vieţii prin excelenţă, cât şi o chemare la alegerea vieții, a sfințeniei, a nemuririi

Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă punctul culminant al întregii spiritualități creștine, centrul în jurul căruia gravitează viața tuturor credincioșilor. Nu întâmplător în imnografia ortodoxă Învierea Domnului este numită „sărbătoare a sărbătorilor”,

Întreaga învăţătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea Mântuitorului: „Dacă Hristos n-a înviat”, scrie Sfântul Apostol Pavel, „zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Descrierea evenimentului Învierii în Sfintele Evanghelii

Ultimele capitole ale Sfintelor Evanghelii vorbesc despre învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cuprinzând relatări referitoare la învierea și la arătările Mântuitorului, precum și la martorii învierii Mântuitorului. Evangheliile relatează învierea Domnului nu istorisind taina însăși a învierii, care rămâne o minune incomprehensibilă, ci numai probele învierii Domnului.

Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia sa spune că atunci când Domnul Hristos a înviat din mormânt s-a făcut cutremur mare, a apărut un înger cu faţa strălucitoare ca fulgerul şi cu hainele albe ca zăpada, şi că de frica îngerului şi de frica cutremurului străjerii au căzut cu feţele la pământ.

Din Evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, adică duminica, femeile mironosițe au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, dorind să ungă, după obiceiul iudaic, trupul lui Iisus.

Maria Magdalena ajunge prima la mormânt și, uimită de vederea pietrei ridicate și a mormântului gol, nu le mai așteaptă pe celelalte femei și aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute.

Pe celelalte femei purtătoare de miruri le întâmpină un înger, care le spune: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus” (Marcu 16, 6-7).

Pe când femeile mironosițe mergeau către apostoli să le vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: „Bucurați-vă!” și „Nu vă temeți!”. El le repetă indemnul dat de înger: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea”.

La mormânt ajung și Ioan și Petru. Deși Ioan sosește primul, el intră în mormânt după Petru. În afară de prezența giulgiului și a mahramei, care indicau că Hristos a înviat. Ceea ce au văzut și au trăit atunci i-a făcut să creadă fără șovăială în Învierea lui Hristos.

Cei doi apostoli merg apoi să vestească și celorlalți Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase pe cei doi ucenici, nu pleacă de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era că trupul lui Iisus fusese furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arată doi îngeri. După puțin timp, i se arată și Hristos, pe care Îl aseamănă pentru început cu un grădinar, căruia îi cere să-i vestească unde a fost pus Hristos. După ce Îl recunoaște pe Hristos, primește misiunea să meargă și să vestească ucenicilor: „Mergi la frații Mei și le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru”.

Timp de 40 de zile după Învierea Sa din morţi, Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi multor altor persoane.

Înviat din morţi, Mântuitorul S-a arătat mai întâi femeilor mironosiţe, S-a arătat apoi Sfinţilor Apostoli, după opt zile S-a arătat iarăşi Apostolilor, de faţă fiind şi Toma, pe care l-a încredinţat de faptul Învierii; S-a arătat lui Luca şi lui Cleopa în drumul spre Emaus, S-a arătat apoi la peste cinci sute de fraţi (credincioşi); S-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului.

Coborârea lui Hristos la iad

Biserica mărturisește că în răstimpul dintre moarte și înviere, când trupul Său zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit în iad, printre cei adormiți, ținuți până atunci sub stăpânirea celui rău, și le-a propovăduit cuvântul Evangheliei. Temeiul acestui fapt sunt cuvintele Sfântului Apostol Petru din prima sa epistolă, unde spune despre Hristos, „omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” (I Petru 3, 18-19).

Prevestirea Patimilor și a Învierii lui Hristos

Mântuitorul a vorbit despre învierea Sa din morţi, însă ucenicii Mântuitorului nu au înțeles cuvintele Sale, iar când Domnul Hristos a fost răstignit pe cruce, şi-au pierdut nădejdea.

Înaintea patimilor Sale și după înviere, Iisus le-a explicat ucenicilor Săi faptul că Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa constituie împlinirea Scripturilor Vechiului Testament, făcând parte din planul cel veşnic al lui Dumnezeu de mântuire a lumii.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei consemnează cuvintele profetice ale Mântuitorului Iisus Hristos: „precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopți, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopți” (Matei 12, 40).

Sfântul Evanghelist Marcu notează, de asemenea, cuvintele lui Iisus: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8, 31).

Iar Sfântul Ioan Evanghelistul, după ce vorbeşte în mod alegoric despre dărâmarea şi rezidirea templului în trei zile, spune: „Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus” (Ioan 2, 22).

Pe când era împreună cu ucenicii Săi şi îi învăţa, Iisus le-a spus: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu îmi dau viaţa, ca iarăşi să o iau. Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi o dau. Putere am ca să o dau şi putere am iarăşi să o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10, 17-18).

Înainte de a-l învia din morţi pe prietenul Său Lazăr din Betania, Iisus îi spune surorii acestuia, Marta,: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

De asemenea, înainte de Pătimirea Sa, le-a spus Apostolilor: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea” (Ioan 14, 19).

Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Domnul Iisus Hristos Cel Înviat din morţi a călătorit cu ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus şi le-a tâlcuit lor ceea ce prevestiseră Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament despre Moartea şi Învierea Sa (cf. Luca 24, 13-32).

Implicațiile Învierii Mântuitorului în viața noastră

Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii Sfintei Treimi revărsate peste întreaga lume. Din dragostea Tatălui pentru noi, oamenii, Fiul Său, născut mai înainte de veci, se întrupează, făcându-se om asemenea nouă, pătimește și primește moarte pe cruce, dar și înviază.

Realitatea învierii lui Hristos este cea care le dă apostolilor forța de a vesti Evanghelia în toată lume, iar nouă, convingerea pe care o mărturisim în Simbolul de credință: „Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Învierea Mântuitorului este și premisa învierii propriilor noastre trupuri la a Doua Venire a Mântuitorului, la sfârșitul veacurilor.

Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viață veșnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. De aceea, Biserica Ortodoxa cântă în ziua de Paști: „Prăznuim astăzi omorârea morții și începutul unei alte vieți, veșnice”.

Paştele este atât sărbătoarea vieţii prin excelenţă, cât şi o chemare la alegerea vieții, a sfințeniei, a nemuririi. În totală libertate, fiecare suflet poate să aleagă fie calea vieţii, fie a morţii. Învierea este adeverirea deplină a cuvintelor pe care Hristos le-a spus despre sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan, 14, 6).

Hristos „nu silește pe nimeni la biruința Lui, deși a costat atât de scump; îl lasă pe om să și-o însușească numai dacă vrea. Așa cum în Rai a ales de bunăvoie căderea, moartea și păcatul din mâna Satanei, așa să aleagă acum viața și mântuirea din mâna Dumnezeului Biruitor”, spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El continuă, chiar șezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii. De viaţa adusă de Învierea Domnului ne împărtăşim în mod deplin prin participarea la Sfânta Taină a Euharistiei, hrănindu-ne cu Trupul şi Sângele Mântuitorul Iisus Hristos, care este „Pâinea Vieţii” (Ioan 6, 35).

Ce înseamnă cuvântul „paşte” și care este diferența între Paștele iudaic și cel creștin

În urmă cu aprox. 3500 de ani, în valea Nilului, în Egipt, poporul evreu se afla, de peste patru secole, într-o grea robie. Izbăvirea lor din robia egipteană şi plecarea spre țara lor, ne-a lăsat cuvântul prin care azi desemnăm Învierea Mântuitorului.

Cuvântul acesta era pasah și în limba egipteană desemna sărbătoarea solstiţiului de primăvară, când soarele trecea din emisfera australă în cea boreală. Propriu-zis, pasah însemna „a trecut”, semnificând biruinţa luminii asupra întunericului. Evreii au preluat cuvântul sub forma pesah, tot cu înţelesul de trecere, desemnând trecerea lor prin Marea Roşie, de la robia egipteană la libertatea în Ţara Făgăduinţei.

Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui aramaică, Paskha (folosită până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin, datorită faptului că patimile, moartea și învierea Domnului au coincis cu Paștile iudaice în anul acela (33). Între cele două evenimente există însă doar o legătură de nume și de coincidență cronologică, motivul Paștilor creștine fiind cu totul altul față de cel al evreilor: eliberarea tuturor popoarelor din robia păcatului și a morții prin Învierea lui Hristos.

Grecii au preluat cuvântul ebraic, zicându-i pasha; aproape la fel i-au zis şi latinii: pascha, paschae. De aici îl are şi limba română, paşti sau paşte, cuvânt sinonim cu înviere, adică trecere: de la moarte la viaţă, de la robia păcatului , prin jertfa şi învierea Domnului, la bucuria vieţii întru virtute, spune Pr. prof. Vasile Gordon.

Cum se spune corect: Paşti sau Paște?

Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în actualitate și o dilemă mai veche de exprimare, referitoare la forma corectă a termenului prin care denumim această sărbătoare: Paște sau Paști?

Dicționarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (ediția a II-a, revizuită și adăugită) ne spune că ambele forme, Paşte/ Paşti, sunt acceptate ca fiind corecte.

Termenul Paști provine din forma bizantino-latină Pastihae. Filologul român George-Mihail Pruteanu explică dilema aceasta dintre Paști și Paște, arătând că ea provine de la termenul pască, al cărui plural este paști sau păști, scrie Doxologia.

Pasca își are originea, ca obicei, în tradiția ebraică, potrivit căreia de Paști evreii consumau, alături de miel și vin, o pâine nedospită, numită azimă. În creștinism aceste elemente au primit alte semnificații, mielul fiind Hristos, care Își acceptă jertfa de bunăvoie, iar pâinea preparată în case înainte de Înviere – pasca – și vinul semnifică, și ele, sacrificiul Mântuitorului.

În limba vorbită, s-a simțit nevoia unui singular pentru a face referire, în mod natural, la o singură zi din cadrul sărbătorii Paștilor, și astfel a luat naștere cuvântul Paște.

Biserica recomandă utilizarea formei Paşti, așa cum se regăsește ea atât în Sfânta Scriptură, în Cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581 („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), în Noul Testament din 1648 („sărbătoarea azimelor care să cheamă Paştile”),