- Nicio revoluție nu vine vreodată singură. Include întotdeauna și o revoluție culturală.
- În primul an de Aleph, am discutat aici la ȘTIU despre condamnarea la excludere a marilor nume din cultura tradițională.
Chiar și cel mai mare dramaturg al omenirii, Shakespeare – lucru care i-a uluit și pe actrița Oana Pellea și regizorul Mihai Măniuțiu – artiști care l-au adus de nenumărate ori pe Shakespeare în fața publicului.
ACUM ȘTIU. Ca să apară un nou model cultural, trebuie să dispară cel vechi. În felul ăsta pot să dispară Shakespeare, Pisicile Aristocrate, Elefantul Dumbo, Pepe the Pew sau Peter Pan.
Spre ce lume culturală ne îndreptăm explică Răzvan Theodorescu, istoric de artă și vicepreședinte al Academiei Române.
Răzvan Theodorescu: „Această cultură a refuzului nu va prinde în niciun fel”
„Pentru că vorbim despre revoluție, înainte să trecem la alte lucruri, vreau să-l omagiez pe prietenul meu de o viață, Adrian Sârbu, care face o a doua revoluție în media, după PRO TV, Aleph News.
În ceea ce privim cultura spre care ne îndreptăm, acest cancel culture, această cultură a refuzului, ține de schizofrenie, dar și de lipsă de cultură, lipsă de educație. Cred că această poveste americană se va încheia. De ce în America? America spre care avem ochii ațintiți tot timpul, de multe decenii după război, este într-o cădere liberă din punct de vedere educațional.
Democrația americană a lăsat loc acestor posibilități ca unele minorități să se afirme zgomotos și uneori dureros. Această cultură a refuzului nu va prinde în niciun fel”.