• Găsim urmele sale istorice în 544 la Edesse, în 943 la Constantinopole, în 1357 în Champagne.
  • Prima datare cu Carbon 14 spune că giulgiul ar fi din Evul Mediu.
  • Cea mai recentă datare a Giulgiului confimă că este autentic și are 2000 de ani.

Printre misterele care învăluie Învierea se află o relicvă care a traversat mileniile și nu încetează să ne uimească: Giulgiul din Torino. Este Giulgiul în care a fost înfășurat Mântuitorul după coborârea de pe Cruce și care ar fi păstrat impregnată, ca pe o placă fotografică, imaginea Lui.


Este un fals sau este autentic? Istorici și oameni de știință încearcă să afle adevărul.

Care sunt urmele acestei relicve, pe care le putem identifica de-a lungul istoriei?

Prima apariție este semnalată în anul 544, când o veste surprinzătoare străbate lumea occidentală:  „la Edesse, în nordul Mesopotamiei, o imagine miraculoasă care nu este făcută de mâna omului a respins inamicii perși”.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META


În 655, musulmanii cuceresc Edesul, iar Giulgiul va fi recuperat de lumea creștină abia în 943 de către împăratul bizantin; O noua referință o găsim în Codexul din Pray, din 1192, păstrat într-o bibliotecă din Budapesta, apoi alta într-o scrisoare a împăratului Comen către Papă, în 1205, după devastarea Constantinopolelui de cruciați.


Giulgiul își reface apariția în Franța, în 1357, în Champagne, adus aici din Orient de către Geofroid de Charny la întoarcerea din cruciada. Istoricește vorbind, avem așadar urmele Giulgiului fară putință de tăgadă.

Știință a încercat și ea să dovedească fie autenticitatea, fie falsul. În ce punct ne aflam acum?

Imaginea care apare pe lințoliu este ca negativul unei fotografii. Or, fotografia a fost inventată abia în 1826, nimeni nu ar fi putut înainte să imagineze un negativ. În 1978, o misiune americană are că scop analiza pânzei fară că aceasta să fie distrusă.

24 de oameni de știință însoțiți de 6 tone de material de cercetare ajung la Torino și fac, cumulat, 300.000 de ore de studii. Cercetătorii notează că exista 18 detalii necunoscute în Evul Mediu care fac imposibilă falsificarea pânzei în epoca respectivă, cum s-a presupus o vreme.


Dar, în 1988, vine ca o bombă datarea cu Carbon 14 care ne spune că giulgiul trebuie să fi fost fabricat între 1238 și 1430. Afacerea părea închisă.

Istoricul Jean Christian Petitfils, care a făcut și el o anchetă asupra elementelor pe care le deținem despre giulgiul din Torino, dezvăluie că cele trei laboratoare care au efectuat testul Carbon 14, deși foarte serioase, nu au respectat procedurile, au obținut rezultate foarte diferite și mai ales, au primit mostre din aceiași locație de pe lințoliu. Or, în această locație se află o reparație făcută din lână, în Evul Mediu, în urma unui incendiu…Petitfils conchide în urma investigației că Giulgiul este autentic.


Concluzia să este validată recent de o nouă analiză care ne confirma că da, Giulgiul are 2000 de ani!

Citește și