• Un purtător de cuvânt din partea Apple a declarat că acesta este doar începutul, iar integritatea datelor reprezintă nucleul pe care se bazează progresul companiei
  • Aceste eforturi vin pe fondul eșecurilor din trecut al altor companii mari, precum Amazon, în acest domeniu
  • Tim Cook a declarat că cea mai mare contribuție a companiei pentru oameni va fi în sănătate

CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat că cea mai mare contribuție a companiei pentru rasa umană va fi în domeniul sănătății, informează Wall Street Journal.

Gigantul din domeniul tehnologic a avut mai multe inițiative de a îmbunătăți sistemul de sănătate din SUA, care este complet diferit de cel din România. Una dintre acestea este angajarea de medici, care tratează toți oamenii din companie, la clinici proprii.

Mai mult de atât, chiar dacă va continua să facă ceea ce ne-a obișnuit deja – tehnologie, Apple vrea să se orienteze mai mult către partea de sănătate și fitness. Vedem aceste lucruri și la noul Apple Watch, care pune mare accent pe aceste două funcții. Compania a dezvoltat chiar și o nouă aplicație pentru dispozitivele sale, care va fi disponibilă începând cu această toamnă – The Health. Aplicația va oferi informații utile, cu diagnostice (orientative), precum și alți parametrii importanți, care, informează Apple, va ajuta utilizatorii să fie într-o stare fizică optimă. Datele din aplicație vor putea chiar fi transmise mai departe către alți utilizatori sau către medici – totul pentru a înțelege mai bine schimbările din stare de sănătate.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ

Un purtător de cuvânt din partea Apple a declarat că acesta este doar începutul, iar integritatea datelor reprezintă nucleul pe care se bazează progresul companiei. Acesta a dat drept exemplu modul în care ceasurile lor trimiteau notificări utilizatorului pe telefon dacă existau schimbări importante în pulsul acestuia (BPM), și cum această funcție a îmbunătățit – direct sau indirect – sănătatea utilizatorilor.

Aceste eforturi vin pe fondul eșecurilor din trecut al altor companii mari, precum Amazon, în acest domeniu. Este de notat faptul că, sub comanda lui Tim Cook, Apple și-a mărit bugetul de cercetare și dezvoltare până la 20 de miliarde de dolari anual. Acești bani au fost investiți în progresul companiei în domenii precum sănătate, mașini autonome și realitate augmentată – semn că Apple se gândește la viitor. Nu vrea să rămână un simplu producător de telefoane, ci să creeze un ecosistem cât mai mare, care să influențe într-un mod pozitiv viitorul omenirii.