Românii preferă să achiziționeze produse de la companiile care protejează mediul înconjurător

  • Șase din zece români ar renunța să cumpere produse și servicii de la companii care nu demonstrează responsabilitate față de mediul înconjurător și societate.
  • 40% au renunțat deja să cumpere de la companii despre care au descoperit că nu sunt responsabile cu mediul.
  • „Asistăm la o transformare în priorităţile consumatorului. Pe de o parte avem o conştientizare a responsabilităţii individuale, iar pe alta vedem şi creşterea aşteptărilor faţă de companii şi autorităţi“.

Şase din zece români ar renunţa să cumpere produse şi servicii de la companii care nu demonstrează responsabilitate faţă de mediul înconjurător şi societate, conform unui studiu realizat de Ipsos pentru ING Bank.

„Asistăm la o transformare în priorităţile consumatorului. Pe de o parte avem o conştientizare a responsabilităţii individuale, iar pe alta vedem şi creşterea aşteptărilor faţă de companii şi autorităţi“, a transmis Alexandra Mier, Sustainability Manager la ING Bank România, relatează Ziarul Financiar.

Opt din zece români sunt de părere că acţiunile lor pot avea un impact pozitiv asupra mediului şi societăţii. În timp ce existau deja paşi în această direcţie înainte de pandemie, 42% din cei intervievaţi spun că au observant o preocupare crescută faţă de mediu şi în rândul prietenilor sau al familiei în ultimul an. 

„Conștientizarea faptului că fiecare dintre noi e parte necesară din această schimbare și că realmente fiecare gest contează este un lucru foarte puternic pentru rezultate pe termen lung. Faptul că devenim cu toții mai conștienți de impactul pe care îl avem și nu mai așteptăm ”să se facă” arată că suntem pe direcția cea bună.”, a adăugat Alexandra.