• UiPath a fost listată, miercuri, la bursa din New York
  • Compania este evaluată la 28 de miliarde de dolari
  • Daniel Dines, co-fondatorul Uipath, este cel mai bogat român

UPDATE 17.40 UiPath s-a listat la bursa din New York

Visul industriei de IT din România a devenit realitate. UiPath, start-up-ul pornit într-un apartament din Bucureşti, s-a listat la New York, cea mai puternică bursă a lumii.

Daniel Dines a sunat clopţelul de la NYSE dând startul zilei de tranzacţii.

Știre inițială

Astăzi este așteptată pe bursa de la New York, cea mai mare din lume, o companie fondată în România. Este vorba de Uipath, primul unicorn românesc, care produce roboți software meniți să optimizeze procesele repetitive din companii. Uipath țintește la o evaluare de 28 de miliarde de dolari.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Ca să vă faceți o idee, OMV Petrom, cea mai mare companie de la bursa românească, este evaluată de investitorii de la Bursa de la București undeva la 4,5 miliarde de dolari, așadar UiPath este de cinci ori mai mare sau ar trebui să fie pe baza propriilor evaluări. Românii vor putea investi la Uipath prin intermediul unor platforme de tranzaționare de pe plan local, vorbim aici de case de brokeraj precum Tradeville, precum BT Capital Partners”, a explicat Liviu Popescu, Ziarul Financiar.

Vei putea tranzacționa acțiuni la UiPath și de pe alte platforme, cum ar fi eToro sau XTB, care sunt platforme externe. Concret, UiPath poate fi numit dușmanul contabililor și al resurselor umane.

Un robot UiPath procesează o cerere pentru șomaj tehnic în 36 de secunde. Unui om îi ia cel puțin un sfert de oră. UiPath se poate ocupa și de trecerea unor date din corespondență în fișierele Excel, prin Inteligența Artificială acești roboți au copiat activitatea umană.