A fost promulgată legea prin care se acordă o masă caldă elevilor din 450 de unități. Guvernul a majorat numărul de școli incluse în program

În 2024, primești o masă caldă în școala în care înveți. Legea pentru masa caldă a fost promulgată. Dacă anul trecut erau doar câteva școli înscrise, anul acesta, Guvernul a majorat numărul școlilor incluse. Redenumit, „Programul masă sănătoasă” e disponibil doar pentru doar jumătate din numărul de elevi prevăzuți în Legea Educației. Guvernul a decis ca masa unui elev să fie de 15 lei/zi. Înseamnă că și politicienii tot de 15 lei pe zi mănâncă! Să nu ne mai mirăm că mulți elevi pleacă la școlile private.

„O masă sănătoasă duce la acces la alimente hrănitoare, echilibrate și variate, îmbunătățirea stării generale a elevilor prin asigurarea unui aport optim de nutrienți esențial, cât și creșterea performanței școlare. Oferind mese gratuite sau subvenționate, programul poate sprijini copiii ce nu au acces constant la alimentația de bază”, a explicat Florina Țîrdei, director la Școala Gimnazială Nr. 108, la Aleph News.

Potrivit actului normativ, procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a mesei calde sau, după caz, a pachetelor alimentare se organizează la nivelul fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale a municipiilor şi se stabileşte conform prevederilor legii privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Exit mobile version