Consiliul Naţional al Elevilor vrea ca legea educației sexuale să fie retrimisă în Parlament

Epopeea educației sexuale în școli e departe de final. Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, vrea să fie retrimisă în Parlament Legea despre acest subiect.

Predarea lecțiilor nu trebuie condiţionată de acordul părinților, cum vor judecătorii de la Curtea Constituţională.

Trei asociaţii de tineri cer cursuri de educație sexuală obligatorii. Și dau un exemplu care înfioară: 18 mii de copii s-au născut din mame minore anul trecut. Și mai grav, vârsta mamelor scade de la an la an.

Elevii din România au nevoie de competenţe de bază în ceea ce priveşte contracepţia, în ceea ce priveşte planificarea familială, în ceea ce priveşte protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Ne aflăm în topurile ruşinoase ale UE în ceea ce priveşte consecinţele lipsei educaţiei sexuale în şcoli, spune Rareș Voicu, preşedinte Consiliul Naţional al Elevilor.

Mulți părinți sunt de acord: copiii lor trebuie să învețe asta de la școală, nu de pe internet.

Nu toţi părinţii discută cu copiii deschis acasă despre educaţie, despre sex şi trebuie să fie informaţi, spune Georgeta, părinte.

Sunt de acord cu acest lucru, sunt mamă a doi băieţi, chiar am încurajat susţinerea unor ateliere în şcoală şi am adus un psiholog care să le vorbească copiilor, afirmă Alexandra, părinte.

Exit mobile version