- Copiii își dezvoltă mai ușor vocabularul prin intermediul muzicii.
- Învățarea unei limbi străine nu mai este așa dificilă prin muzică.
- Copiii devin mai atenți și pot memora mai bine atunci când muzica face parte din viața lor.
Cum ajută muzica la dezvoltarea copiilor? Încă de mici, copiii leagă conexiuni speciale cu părinții prin cântece și prin muzica pe care o ascultă. Atât ascultarea muzicii, cât și cursurile la un instrument, îi ajută pe copii în dezvoltarea vocabularului și în progresul învățării limbilor străine. Alexia Murariu are 10 ani și pasiunea ei principală a devenit cântatul la pian.
„Pasiunea mea este să cânt la pian. Eu cânt la pian de un an de zile. Îmi place pentru că mă dezvolt frumos, sunt mai comunicativă și îmi dezvolt degetele”, spune Alexia.
Teodor Vasile în schimb, nu e atras de muzică. Este în clasa a 8-a și vrea să facă o carieră din robotică.
„Sunt pasionat de robotică de 3 ani, fac robotică de la 11 ani. M-aș bucura foarte mult să am o carieră în robotică și chiar vreau să lucrez de pe acum la această carieră, să am o viață mai ușoară mai încolo și să am o viață în care să-mi placă ce fac în fiecare zi”, spune el.
Muzica îi ajută pe copii să devină mai atenți, mai perseverenți și să memoreze mai bine. La rândul lor, profesorii trăiesc prin muzică și împărtășesc pasiunea elevilor. Pentru Cristina Sebastian, directorul Colegiului „George Enescu” din București, muzica nu e doar o materie pe care o predă zi de zi, ci un mod de a se bucura de viață.
„Muzica dezvoltă cum nu poate face niciuna din celelalte arte, pentru că practic este primul limbaj pe care un
copil îl învață. Auzul și simțul ritmic și cel melodic sunt cele care activează niște părți ale creierului care nu sunt utilizate în mod normal”, declară Cristina Sebastian.