Daniel David interzice Olimpiadele și concursurile pentru clasele primare. Daniela Vișoianu, expert în educație: „Se pune presiune asupra celor mici pentru a excela”

Loading video

Ziua și schimbarea în educație! Daniel David închide porțile Olimpiadelor și concursurilor naționale pentru clasele primare. Astfel, competițiile școlare organizate de Minister sunt dedicate exclusiv învățământului secundar.

Dar ce ne mai surprinde? Anul trecut, Ligia Deca, a eliminat participarea elevilor din clasele primare la competițiile locale, iar acum această măsură devine oficială și pentru etapele naționale. Daniel David declară că „în clasele I-IV important este să construim elementele de bază ale competenţelor cheie” şi „acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil”.

Cum rămâne cu elevii capabili de performanțe din clasele primare?

Daniela Vișoianu, expert în educație: „Ministrul Daniel David a explicat rațiunile psihologice pentru care expunerea copiilor la competiții individuale nu este potrivită. Expunerea loc în clasele primare la presiunea de a fi primii, până la o vârstă de 10 ani, nu este normală din punct de vedere psihologic. Sunt părinți care sunt foarte interesați de succesul copiilor lor, România are foarte puțini copii iar majoritatea sunt singuri la părinți. Există multe tipuri de presiuni care se pun asupra celor mici pentru a excela la o vârstă la care nu sunt pregătiți și care nu le aduce fericire.

Concentrarea pe competențele de bază ale unui copil este ceva mult mai valoros pe termen mediu și lung, decât un concurs. Nevoia copiilor de a excela, de a performa și de a obține competențe, apare în mod natural și trebuie încurajată începând cu perioada gimnaziului”.

Exit mobile version