Deca vrea să introducă sisteme de supraveghere în școli. Profesor: „Sunt foarte multe cazuri de violență și ar trebui să avem mai multă transparență și siguranță”

Ministrul Educației, Ligia Deca, vrea să instaleze sisteme de supraveghere audio-video în sălile de clasă. Școlile vor instala aceste sisteme fără să aibă nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor. Acestea vor monitoriza activitatea din clasă, fără să încalce prevederile GDPR și vor putea fi folosite doar în cazuri de violență fizică sau verbală, nu și pentru evaluarea orelor sau a profesorilor.

Această măsura va fi rezolvarea problemelor ce țin de violența în școli?

„Nu știu dacă este rezolvarea, dar este un pas în față. Era nevoie de așa ceva, mai ales după ultimele știri pe care le auzim la TV și în mass-media. Sunt foarte multe cazuri de violență în școli și ar trebui să avem mai multă transparență și siguranță în școli. A crescut numărul de violențe în școli, dar poate cu această apariție a camerelor se va insufla și o anumită siguranță”, a declarat Bogdan Rațiu, profesor de limba și literatura română, pentru Aleph News.

Cum ar putea influența instalarea sistemelor de supraveghere relația dintre elevi și profesori?

„Ca profesor care are ca scop predarea materii, nu cred că ar putea influența în mod negativ. În același timp este și o problematică în unele cazuri. Copiii vorbesc urât cu profesorii, există altercații între elevi și cred că aceste camere ne pot salva atunci când luăm decizii importante. Nu cred că elevii vor fi intimidați de aceste camere pentru că ei trăiesc în comunitate”, a adăugat acesta.

Citește și

Exit mobile version