• Este posibil să se renunțe la mască în timpul orelor de sport
  • Ministrul Educației spune că urmează discuții pe această temă

Există șanse să se renunțe la mască în timpul orelor de sport și în România. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că urmează discuții pe această temă, iar masca ar putea fi purtată exclusiv din vestiar până la locul orei de educație fizică.

În condițiile în care profesorii de sport se plâng că nu pot face orele de sport cu copii în timp ce poartă masca pe față, ministrul Educației a declarat, miercuri, că a cerut deja o situație cu privire la practicile europene.

Austria nu solicită purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, Belgia nu solicită, Bulgaria nu solicită, Estonia nu solicită, Finlanda nu solicită, Suedia nu solicită. Franța are precizarea că orele de sport se derulează exclusiv în spații exterioare, Luxemburg solicită purtarea măștii de la vestiar până la locul în care se fac activitățile fizice și mai apoi după orele de sport. Am găsit un singur exemplu în Europa pentru o regiune din Italia – Veneto – în care se solicită purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, și acolo decizia este în curs de actualizare. Informarea este oficială, venită de la reprezentanții de la Bruxelles”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

Astfel, ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății va fi completat, după discuțiile cu specialiștii.

Ministerul Educației va susține regula din Luxemburg, unde portul măștii este obligatoriu de la vestiar până la locul în care se derulează orele de educație fizică, dar nu și în timpul orelor.

Cei din medicina sportivă sunt cei mai măsură să ne aducă argumente pentru a lua decizia corectă de modificare a ordinului comun”, a adăugat ministrul Sorin Cîmpeanu.