• Absolvenții claselor a XII-a au susținut azi proba obligatorie a profilului.
  • Peste 134.000 de elevi s-au înscris în sesiunea de vară: 119K sunt din actuala promoție.
  • În 2023, rata de promovabilitate la Bacalaureat a fost de 75%.

Emoțiile au continuat și astăzi pentru elevii claselor a XII-a care au susținut proba scrisă la Istorie din cadrul Bacalaureatului. Elevii au avut de scris la subiectul
al III-lea un eseu despre România interbelică.

Cât de accesibile au fost subiectele de azi de la Istorie?

„Subiectele au fost foarte accesibile, de cultură generală, aș putea spune. Încep cu subiectul 3 care e cel mai greu, să zic așa, e cel care sperie de cele mai multe ori candidații, un eseu despre România postebelică, în speță, perioada comunistă și cu un punct de vedere despre consolidarea democrației postdecembriste. Practic, observăm informații pe care ar cam trebui să le știe toți tinerii de 18-19 ani care susțin Bacalaureatul, de la televizor, din familie. Sunt lucruri din viața de zi cu zi. Toată lumea știe cine a fost Nicolae Ceaușescu și prin ce s-a caracterizat regimul comunist, până la urmă. Și la celelalte două subiecte aș putea spune că au fost cerințe și texte foarte importante. În speță, avem subiectul I, un text despre Vlad Țepeș și despre Atacul de noapte de la Târgoviște, iar, de asemenea, mai avem un text despre Mihai Viteazu. Iarăși, personalități emblematice, Mihai Viteazu, cel care a unit pentru prima dată cele trei țări române, se știe asta încă din clasa a patra, de la istorie”, a explicat Doru Grădinaru, profesor de Istorie, pentru Aleph News.

Care considerați că au fost subiectele care ar fi putut să îi pună în dificultate pe elevi și de ce?

„Contează foarte mult ce texte au de analizat, ce puncte de vedere au de formulat. De exemplu, la subiectul al doilea a fost un text despre Primul Război Mondial, un text foarte ușor de înțeles. Putea să fie un text mai dificil, putea să fie un punct de vedere sau să argumenteze ceva, mai de nișă. Au fost subiecte foarte generale, care au permis candidaților care s-au pregătit cât de cât pentru examen să ia o notă foarte bună”, a adăugat Doru Grădinaru.

Recomandări

PRIETEN, ÎNAINTE DE ORICE
YAEL CÂȘTIGĂ A.N.
SABRINA CARPENTER CÂNTĂ ÎN EUROPA
BYE, BYE, BIDEN?
TERREL DAVIDS E ARESTAT PE NEDREPT
COMUNITATEA POLITICĂ EUROPEANĂ SUSȚINE UCRAINA

Citește și