- Aociația Elevilor din Constanța (AEC) îl acuză pe noul primar al orașului, Vergil Chițac, că vrea să lase elevii fără burse în prag de Crăciun.
- Cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele școlare este în județul Constanța.
- 30% dintre unitățile administrativ-teritoriale acordă toate tipurile de burse școlare.
Aociația Elevilor din Constanța (AEC) îl acuză pe noul primar al orașului, Vergil Chițac, că vrea să lase elevii fără burse în prag de Crăciun, fiind vorba, deopotrivă, de bursele elevilor olimpici, ale celor cu medie generală mare și ale celor cu probleme financiare.
AEC a transmis, la finalul lunii noiembrie, o solicitare Primăriei Constanța, în care atrăgea atenția cu privire la întârzierea nejustificată a burselor pentru elevii înscriși la unitățile de învățământ de pe raza orașului.
„Ca răspuns, primăria a menționat faptul că hotărârea privind bursele va fi adoptată în prima ședință din luna decembrie”, spun reprezentanții AEC într-un comunicat transmis luni seara.
Potrivit AEC, luni, pe site-ul municipalității a fost publicat proiectul privind acordarea burselor elevilor pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, hotărâre unde sunt precizate doar cuantumul și numărul burselor de ajutor social.
„Conform Legii educației, elevii au dreptul de a beneficia de burse de merit, performanță, studiu și ajutor social, fiecare dintre acestea având un scop individual: primele două de a stimula performanța școlară, iar ultimele două de a interveni în sprijinul elevilor aflați în risc de abandon școlar.
Situația este cu atât mai gravă, cu cât Constanța este unul din orașele unde lupta pentru a obține respectarea legii și implicit a burselor pentru elevi a fost punctul de plecare al tuturor demersurilor Asociației Elevilor din Constanța”, se arată în comunicatul transmis de AEC.
Elevii constănțeni amintesc faptul că cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele școlare este în județul Constanța, unde 30% dintre unitățile administrativ-teritoriale acordă toate tipurile de burse școlare, acest lucru având un impact negativ în condițiile în care Constanța ar rămâne singurul municipiu reședință de județ care nu acordă burse de merit, de studiu și de performanță.
„La 5 ani după ce AEC a obținut acordarea tuturor celor 4 tipuri de burse, este de neacceptat faptul că primarul municipiului Constanța nu respectă dreptul elevilor de a beneficia de acestea și renunță în mod voit la a stimula performanța școlară a elevilor prin burse de merit, studiu și performanță”, se mai arată în comunicat.
Soluția pentru remedierea situației, potrivit AEC, ar fi ca la ședința din data de 15 decembrie 2020, Vergil Chițac, cât și consilierii locali, să amendeze actualul proiect și să prevadă sumele aferente acordării și celorlalte tipuri de burse prevăzute în legislația actuală, astfel încât banii să ajungă la elevi înainte de sărbătorile de iarnă.
„Foarte multe familii depind de banii primiți de pe urma burselor, fie că vorbim de cea de merit, de studiu sau de performanță. Adoptarea hotărârii a întârziat în mod nejustificat și ne arătăm dezamăgiți de acțiunile noului primar.
Problema trebuie rezolvată în așa fel încât banii să ajungă la elevii înainte de Crăciun. Nu vom accepta ca unul din drepturile fundamentale ale elevilor, pentru care AEC a depus eforturi ani la rândul, să fie călcate în picioare”, a spus Andreea-Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța.