- Grecia va distribui 2 milioane de teste elevilor și profesorilor
- Ei vor fi nevoiți să prezinte două rezultate negative pe săptămână
- În România au fost folosite doar 2% din cele peste un milion de teste trimise în școli
Grecia se pregătește să testeze elevii cu vârste între 16 și 18 ani. Două milioane de teste vor fi distribuite gratuit elevilor și profesorilor, care vor fi nevoiți să prezinte două rezultate negative pe săptămână.
Și România a încercat testarea în școli. Până acum a folosit doar 2% din cele peste un milion de teste trimise în unitățile de învățământ. Secretarul de stat, Sorin Ion, a ajuns la concluzia că testarea este o misiune imposibilă pentru școlile noastre.
„Nu știu dacă este nevoie să fie distribuite în farmacii, pentru că nu ne-ar fi deloc complicat să le distribuim în școli. Cea mai mare problemă este că numărul de școli care are un cabinet școlar dedicat și personalul dedicat este extrem de mic”, a spus Sorin Ion.
Eugenia Pascu este director la Școala Gimnaziala Lascăr Catargiu din Craiova. Crede că testarea săptămânală, după modelul Greciei, ar fi un factor de stres în plus pentru elevi și profesori.
„Cred că de două ori pe săptămână este mult. Să fie probe noninvazive, poate că nu ar fi un impediment prea mare, dar probele care sunt acum produc disconfort”, crede Eugenia Pascu.
Robert Similea este părinte și contrazice autoritățile. Spune că atât Grecia, cât și Israelul sunt modele de bune practici în ce priveste managementul crizei de COVID și avem multe de învățat de la ei.
„Ar fi important să facem și noi cât mai multe teste. Este clar că doar vaccinul nu rezolvă atât de repede problema. Durează destul de mult până acea masă critică de oameni va reuși să se vaccineze, așa că trebuie dublat efortul vaccinării cu acest efort al testării”, susține Robert Similea.