- Ludovic Orban: „Adolescenții sunt răspândaci de virus”
- Șeful Guvernului a spus că decizia de a suspenda cursurile a fost luată și din cauza transportului
- Ludovic Orban: „La școală nu se infectează”
Premierul Ludovic Orban a declarat duminică seara că adolescenţii nu se infectează la şcoală, ci când nu sunt supravegheaţi de părinţi şi profesori. „Adolescenţii sunt răspândaci de virus”, a spus şeful Guvernului.
„Noi ne dorim ca învăţământul să se desfăşoare în clase. Pe de altă parte nu putem să facem abstracţie de ceea ce se întâmplă în România din punct de vedere pandemic. La şcoală nu se infectează, dar se infectează în alte locuri, când nu sunt sub supravegherea părinţilor, bunicilor sau a profesorilor. Şi slavă Domnului, sunt destul ocazii în care tinerii sunt liberi, se întâlnesc. Adolescenţii, nu numai la noi, în foarte multe ţări din Europa, sunt analize făcute, adolescenţii sunt răspândaci de virus. De ce? Pentru că ei nu dezvoltă forme grave, marea amajoritate sunt asimptomatici, cu toate astea, ei transmit virusul”, a spus Ludovic Orban, la postul B1TV.
Transportul, problema educației
Acesta a precizat că decizia de a suspenda cursurile pentru 30 de zile a fost luată şi din cauza transportului. „Din păcate transportul nu se desfăşoară în condiţii de protecţie sanitară, iar în oraşele mari este clar că activitatea şcolilor creşte traficul, creşte numărul de persoane din mijloacele de transport în comun şi implicit măreşte riscul de infecţie”, a mai spus Orban.
Acesta a atras atenţia Ministerului Educaţiei să se asigure că profesorii şi învăţătorii ţin cursurile online, „că au capacitatea de a transmite cunoştinţe şi prin intermediul învăţământului online”.