- Meta lansează un program-pilot de educaţie VR, implicând 13 universităţi din SUA şi Marea Britanie.
- Printre universitățile implicate se numără Arizona State University, Houston Community College, Imperial College London şi University of Michigan.
- În Europa, Meta extinde iniţiativa „metaversităţilor” începând cu University of Leeds din Marea Britanie, University of the Basque Country din Spania şi University of Hannover din Germania.
Meta lansează un program-pilot de educaţie VR, implicând 13 universităţi din SUA şi Marea Britanie. Practic, extine iniţiativa „metaversităţilor” digitale în Europa, scrie TechCrunch.
Advertisment
Denumită Meta for Education, iniţiativa îşi propune să le ofere profesorilor acces la prototipuri VR şi XR, care să faciliteze crearea de conţinut interactiv pentru discipline diverse, precum ştiinţe, medicină, istorie şi arte.
Printre universitățile implicate se numără Arizona State University, Houston Community College, Imperial College London şi University of Michigan. Acestea vor testa noile tehnologii în sălile de curs şi vor da feedback pentru îmbunătăţirea produsului înainte de lansarea oficială.
Recomandări
În Europa, Meta extinde iniţiativa „metaversităţilor” începând cu University of Leeds din Marea Britanie, University of the Basque Country din Spania şi University of Hannover din Germania.
Cursurile au început deja la Leeds, axate pe performanţă şi teatru, urmând ca în februarie 2025 să fie introduse cursuri de fizioterapie şi anatomie în Spania.
Anunţul vine la şapte luni după ce Meta a prezentat un produs educaţional bazat pe headset-urile Quest, destinat instituţiilor pentru cursanţi cu vârsta peste 13 ani. În pofida pierderilor de 4,4 miliarde dolari raportate în Q3 2024 în Reality Labs, Meta continuă să investească în dezvoltarea VR, considerând acest sector esenţial pentru viitorul său.