Primarul unui sector din București acuză: „Pericol de incendiu în cinci şcoli din cauza lucrărilor de mântuială”

Primarului Ciprian Ciucu susţine că în cinci şcoli din Sectorul 6 al Capitalei este pericol de incendiu deoarece constructorii au făcut improvizaţii la instalaţia electrică. Edilul anunţă că nu va recepţiona lucrările şi ameninţă cu ruperea contractelor.

Primarul Sectorului 6 din Bucureşti, Ciprian Ciucu, a povestit pe Facebook că refuză să recepţioneze lucrările efectuate în cinci şcoli deoarece constructorii nu au respectat proiectul tehnic şi au făcut improvizaţii. Edilul spune că este pericol de incendiu şi îi face pe cei implicaţi iresponsabili.

„Pericol de incendiu. Lucrări de mântuială în 5 şcoli (…) La o verificare în teren, constructorul nu a respectat proiectul tehnic iar firma de dirigenţie de şantier (aceea care trebuia să ne protejeze interesele în faţa constructorului) nu a existat, nu au semnalat neconcordanţele ISU cu proiectul tehnic, iar reţeaua electrică montată este neconformă (…) Oamenii aceştia sunt iresponsabili”, a anunţat primarul Ciprian Ciucu pe Facebook.

Primarul sectorului 6 face referire la tragediile din clubul Colectiv şi din spitale şi anunţă că ar putea anula contractele cu firmele care au făcut lucrările din şcoli.

„Să fie clar: eu nu accept lucrări neconforme, cu riscul de a plăti politic pentru incompetenţa fostei administraţii. După Colectiv şi incendiile de la spitale, asta ar fi chiar culmea, să nu învăţăm din greşelile doreilor şi din cinismul politicienilor! Oricum, cei vinovaţi vor plăti, acum voi analiza contractele şi vom aplica penalităţi. Aştept explicaţiile firmei care s-a ocupat de dirigenţia de şantier, apoi, dacă nu sunt pertinente, este posibil să le desfac contractul şi să-i fac şi de râs, în mod public. Eu fac tot ce ţine de mine să începem şcoala cât mai repede, dar nu vom începe şcoala în aceste clădiri până ce nu este totul conform!”, a mai spus Ciucu.

Exit mobile version