• Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu mai multe propuneri pentru anul școlar 2022-2023.
  • Acesta se gândește să se revină la vacanța din februarie.
  • Toți elevii ar putea beneficia de o vacanță în luna octombrie.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat care sunt propunerile în ceea ce privește vacanțele elevilor pentru anul școlar 2022-2023. Printre acestea se regăsesc reintroducerea vacanței din februarie și o vacanță pentru toți elevii în luna octombrie.

Toamna aceasta, noul an școlar ar putea începe pe data de 5 septembrie și toți elevii vor avea parte de o vacanță în luna octombrie. „Luăm în calcul ca, la final de octombrie, să fie o săptămână de vacanță pentru toți elevii”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la TVR2.

Mai mult decât atât, vacanța de iarnă se va desfășura între 22 decembrie 2022 și 8 ianuarie 2023. Apoi, ar putea fi reintrodusă și vacanța din luna februarie, de o săptămână.

Recomandări

VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?

Putem lua în calcul în luna februarie o săptămână de vacanță… Decizia se va lua în interesul elevilor din punct de vedere pedagogic și pentru a-i ajuta să facă sport… Întâmplător, se suprapune pe interesele HORECA, dar pe primul plan sunt interesele copiilor”, a mai declarat ministrul Educației.

În continuare, o nouă propunere a fost legată și de vacanța de Paște care ar trebui să fie în intervalul 7-18 aprilie. De asemenea, dacă va fi acceptată, elevii, timp de o săptămână, în luna mai, vor învăța despre natură în afara școlii. Conform ministrului Educației, toate aceste idei urmează să fie dezbătute cu profesorii, cu părinții și cu elevii.

Învățământul online, eșec din punct de vedere școlar

Conform Eurostat, în România, în anul 2021, participarea la cursurile online a scăzut. Doar 10% dintre elevii de peste 16 ani din țara noastră au declarat că participă la orele din mediul online.

O parte din vină este reprezentată de lipsa accesului la internet a 25% din gospodăriile din mediul rural. Mai mult decât atât, situația este agravată și de analfabetismul cu care o mare parte dintre elevi se confruntă.