- Mihnea are 1 an şi 4 luni şi a ratat prima zi de creşă din viaţa lui, în timp ce mama sa, Alina, a fost nevoită să îşi amâne întoarcerea la serviciu.
- Guvernanţii au publicat abia luni seară normele pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor.
- Administratorii instituţiilor şcolare au amenajat grădiniţele după propriile reguli.
Luni ar fi trebuit să fie prima zi de creşă pentru Mihnea, dar a ratat startul pentru că redeschiderea unităţilor şcolare a fost amânată.
Alina, mama lui, ar fi trebuit să se întoarcă la muncă şi tot programul ei şi al lui Mihnea a fost dat peste cap.
Publicarea târzie a normelor pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor i-a determinat pe administratori să amâne primirea copiilor în colectivitate.
Reguli pentru redeschiderea grădiniţelor
- Activităţi în aer liber;
- Eliminarea jucăriilor de pluş;
- Între copii trebuie să fie o distanţă de 2 metri;
- Fără obiecte inutile de acasă.
„Este o bătaie de joc. Nu se gândesc la noi, ca părinţi, care trebuie să lucrăm. Am foarte multe prietene care sunt în aceeaşi situaţie şi îşi lasă copiii pe la prieteni”, spune Alina Apostol, mama lui Mihnea.
„Eu trebuia să mă întorc la muncă şi de câteva zile stăm în stand by. Ar fi o soluţie să o chemăm pe mama mea, asta înseamnă să îşi ia şi ea concediu. Să iau o bonă pe o perioadă de o săptămână – două, este destul de dificil”, adaugă Alina.
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
- Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD