- Școlile se redeschid pe 8 februarie, în funcție de situația epidemiologică
- Marian Staș: Ca elev, trebuie să învăț muncind pe brânci și punând osul la treabă
- Marian Staș: Ca părinte, m-aș încuraja să-mi trimit copilul la școală
- Marian Staș: Ca director, îmi conving profesorii să se vaccineze prin exemplu
Elevii vor reveni în bănci de pe 8 februarie. Școala va funcționa pe aceleași scenarii „semafor” pe care le știi deja, cu mici modificări.
Scenariul roșu le va permite copiilor de grădiniță și școală primară să fie fizic, în bănci. Noutatea vine cu un nou scenariu sută la sută online, acolo unde rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori. Iar tu, elevul care s-a săturat de ore făcute pe internet, îţi pui întrebări.
Te întrebi cum vei recupera materia pierdută. Vrei să ştii dacă este suficient să faci ore suplimentare. Dacă te aşteaptă un examen, vrei să ştii cum se va desfăşura. Expertul în educație, Marian Staş, îţi dă răspunsurile de care ai nevoie.
Marian Staș, expert în educație: „Învăț și las deoparte că proful e într-un fel, că n-am avut noroc, că e întuneric, că e pandemie și așa mai departe. Să cam dea de o parte povestea asta că e sâmbătă, că e duminică, atunci când e serioasă povestea fac atunci când am de făcut. Practica din anul școlar trecut a aprobat faptul că e posibilă și desfășurarea pregătirii, dar și desfășurarea evaluărilor naționale, cinstit în sălile de clasă așa cum e firesc.”
Nu doar tu, elevule, ai emoții. Părinții se întreabă cine te va apăra de COVID. Vor să știe ce măsuri sanitare va lua școala în care înveți. Pot ei să aleagă să nu te ducă înapoi în bancă?
Marian Staș, expert în educație: „Primul e copilul însuși și al doilea e părintele. Am grijă ca de fiecare dată să purtăm conversația asta despre protecție, despre grijă, de fiecare dată că masca e la locul ei, mâinile sunt spălate și așa mai departe. M-aș încuraja și m-aș educa pe mine să-mi trimit copilul la școală, pentru că ruperea asta e proastă pentru ambele părți.”
Pregătirile pentru ca tu să te întorci în sala de clasă cad pe umerii directorului de școală. Director care se întreabă dacă are la dispoziție toată infrastructura. Vrea să afle dacă păstrează aceleași reguli de siguranță ca în toamnă. Se gândește cum își convinge profesorii să se vaccineze. Îl vor încurca oare centrele de vaccinare din școala pe care o manageriază?
Marian Staș, expert în educație: „Dacă într-o cancelarie cu 50, 60 de profesori, 20, 30, 35 încep să se vaccineze, mă aștept ca și al 36-lea, si al 37-lea, să se vaccineze. E bine, ele sunt de regulă în săli de sport, le am acolo la îndemână, ce poate fi mai bine de atât?”