Întrebat ce înseamnă comasarea scenariilor, Sorin Cîmpeanu spune că: „Singurul prag este rata de infectare de 1 la mie. În acest moment avem 1731 de localități în România cu rata de infectare sub 1 la mie. În școlile din aceste localități se va putea reveni în data de 5 mai pentru toți elevii, cu excepția claselor terminale și pe 10 mai clasele terminale cu prezență fizică, cu respectarea normelor de protecție sanitară și fizică”.

„La rata de infectare mai mare de 1 la mie este al doilea scenariu. 1450 de localități sunt cu rata de infectare peste 1 la mie și se va putea reveni la școală cu prezență fizică pentru învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare și, de asemenea, pentru copiii de la grădiniță. Pe data de 10 mai vor reveni la școală, fără niciun fel de diferență, toți elevii claselor terminale. Cu prezență fizică”, a explicat Sorin Cîmpeanu pentru Aleph News.

Sorin Cîmpeanu, despre testele COVID non-invazive

„Am primit un material bine fundamentat din partea INSP. Am înțeles argumentele care stau la baza acestui material. Testele non-invazive ar putea fi și pot fi folosite în școli, însă acestea nu pot fi contabilizate la nivelul ratei de infectare.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Cazurile confirmate prin test non-invaziv nu pot fi luate în calcul pentru rata de infectare. Pe de altă parte, ar trebui confirmate prin teste antigen rapid”, a spus Sorin Cîmpeanu.