Sari la continut

Tag: învățământ

Daniel David vrea să comaseze școlile: „Profesorii ar trebui să fie antrenați mai bine pentru a preda în acest regim”
Educație
Daniel David vrea învățământ simultan în școlile din România. Daniela Vișoianu, expert: „Nu putem gândi un sistem în care se trece accelerat la urbanizare”
Educație
Protestele organizate de sindicatele din învățământ la sediul Ministerului Educației au intrat în a patra săptămână
Educație
Membrii sindicatelor din învățământ intră în a zecea zi de proteste la sediul Ministerul Educației
Educație
Titularizare 2025: Aproximativ 40.000 de candidați susțin astăzi proba scrisă în 121 de centre din țară
Educație
România este campioană la abandonul școlar în Uniunea Europeană. Marian Staș, coordonator programe educaționale: „Soluția e transformarea radicală a modelului educațional”
Educație
Ministerul Educației lansează oficial prima bibliotecă virtuală, numită EDULIB. Cristian Tănase: „Un proiect cu o asemenea anvergură necesită și o implementare atentă și riguroasă”
Educație
România testează Inteligența Artificială în Educație. Alexandru Panait, expert A.I: „În România se pune foarte puțin accent pe colaborare”
Educație
Câtă încredere ai în Educația din România? Daniela Vișoianu: „Frica pe care o au părinții, naturală, trebuie înțeleasă”
Educație
Ministerul Educației a stabilit regulile pentru înscrierea în învățământul primar pentru anul şcolar 2025 – 2026
Educație
Viitorul educației începe la Ciugud. Primarul anunță că va construi o nouă școală smart, cu o valoare de  9 milioane de euro
Educație
Moralul profesorilor continuă să fie la un nivel scăzut. Cum pot fi sprijiniți de conducerile unităților de învățământ
Educație
Tu cât de educat financiar ești? Ligia Deca aduce educația financiară în școli
Educație
Autoritățile vor să introducă Săptămâna Educației Financiare la grădinițe. Profesor: „Este o nouă formă fără fond în învățământul românesc”
Educație
Vrem o Românie Educată, dar sistemul nu trece clasa. Marian Staș: „Aceste aspecte nu fac decât să urle din toți rărunchii spre ceea ce înseamnă nevoia de transformare profundă”
Educație
Sărbătorești Ziua Mondială a Educației. Elevii, profesorii și restul angajațiilor din învățământ se bucură de o zi liberă
Educație
Inteligența artificială ia cu asalt sistemul de învățământ. Maria Alexa: „A.I.-ul poate modela un proces de învățare unic pentru fiecare elev în funcție de nevoile sale”
Educație
Ministerul Educaţiei anunţă modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024
Educație
Clopoţelul nu va suna în prima zi pentru 13.000 de profesori şi angajaţi în școlile Italiei
Business
Factorii care vor întârzia vaccinarea profesorilor: "Limitarea înscrierilor și cantitățile de vaccin disponibile"
Educație
Profesoară care scrie cu creta pe tablă
Educație