Violență într-un liceu din Țara Galilor. Profesorii spun că spațiile modernizate sunt de vină

Nici prea mult bine nu e bun. Profesorii unui liceu din Țara Galilor, modernizat cu 40 de milioane de euro, spun că tocmai spațiile largi, moderne sunt de vină pentru creșterea violenței în școală. 136 de elevi din cei 1.100 care învață aici, au fost exmatriculați din septembrie, de la începerea școlii.

Spațiile deschise, care favorizează formarea unor grupuri mari, predispun la acte de violență, spune directorul școlii. Au fost înregistrate și 50 de atacuri asupra dascălilor, doar de la începutul anului școlar. Profesorii au ajuns să încuie ușa cancelariei ca să nu devină victime.

Iar acum au intrat în grevă în semn de protest cu privire la această situație și amenință că, dacă nu va fi rezolvată, nu vor mai reveni la catedre.

Citește și

Exit mobile version