• Redeschiderea școlilor se va face în funcțiile de scenariile anunțate, dar și în funcție de anumiți indicatori
  • Miercuri se discută noii indicatori propuși de Ministerul Sănătății, adică o altă formulă de calcul a incidenței. Se vor lua în calcul și focarele
  • La Palatul Cotroceni a avut loc, de la ora 15:00, o ședință pe tema redeschiderii școlilor

UPDATE 17.00: Iohannis: În unanimitate am decis ca, începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală

În localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, aflate în Scenariul Verde, toți copiii merg la școală. În localitățile din Scenariul Galben, copii de grădiniță merg fizic, elevii din clasele 0-IV merg la școală, iar din celelalte cicluri, merg doar elevii de clasa a VIII-a și a XII-a. În cazul localităților aflate în Scenariul Roșu, merg fizic la școală, elevii la de la clasele 0-4 și cei de grădiniță”, a afirmat Klaus Iohannis.

UPDATE 16.15: Școlile se vor deschide, din 8 februrarie, în funcție de scenariile anunțate de autorități – galben, roșu și verde -, dar în funcție de indicatori, s-a decis la ședința de Cotroceni, au precizat surse politice pentru Aleph News.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În plus, se ia în calcul și menținerea scenariului hibrid, cel în care elevii cu boli cronice vor putea studia de acasă, au mai stabilit președintele și miniștrii prezenți la întâlnirea de la palatul prezidențial.

Anunțul oficial va fi făcut la ora 17.00, moment în care președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă.

UPDATE 15.00: Miniștrii și premierul au ajuns la Cotroceni

Premierul Florin Cîțu, miniștrii Educației, Sănătății și Internelor au ajuns la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis despre redeschiderea școlilor odată cu al doilea semestru, din 8 februarie.

La ședință participă și șeful DSU Raed Arafat și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol. 

UPDATE 11:15. Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, marţi, de la ora 15.00, cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru a decide despre redeschiderea şcolilor în data de 8 februarie. Participă şi medicii Raed Arafat şi Adriana Pistol.


Elevii află marți dacă se întorc la școală din 8 februarie, autoritățile urmând să aibă o ședință pentru a face o reevaluare a situației pandemice, după anunțul președintelui Klaus Iohannis privind redeschiderea școlilor în format fizic.

În 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu miniștrii Educației și Sănătății, precum și cu șeful DSU, Raed Arafat, pentru a discuta dacă școlile pot fi redeschise în data de 8 februarie.

Iohannis a anunțat atunci că există posibilitatea ca toți elevii să se întoarcă în bănci, cu câteva excepții, însă o decizie finală se va lua după o nouă întâlnire, care va avea loc în 2 februarie.

Începând semestrul 2, adică după vacanţa de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul 2, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta, evident, în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum a avut evoluţia în ultimele săptămâni”, spunea preşedintele Klaus Iohannis în 14 ianuarie.

Preşedintele a avertizat că în data de 2 februarie, înainte să înceapă şcoala, se va face o reevaluare a situaţiei pandemice pentru a şti cu exactitate dacă rămâne definitivă data de 8 februarie pentru redeschiderea şcolilor.