- Roșia Montană, Ansamblul Brâncuși, Taraful din Transilvania și Ia românească – dosare în așteptare la UNESCO, următoarele ar putea fi legate de tradiția creșterii cailor lipițani și oieritului
- Adrian Cioroianu: În conditii de criză, se poate încerca diplomația online, dar nu se reușește pe termen lung, nici diplomația, nici școala, nici arta.
- Ana Maria Brânză, campiona olimpică care simte că încă mai poate face performanță și dacă s-ar opri acum ar fi nerecunoscatoare.
- Ana Maria Brânză și soțul ei Pavel Popescu, doi sportivi de performanță care au primit un dar de la pandemie – să stea acasă 3 luni împreună, timp în care s-au antrenat pe parchet.
Vlad Craioveanu a stat față în față cu o campioană olimpică și mondială la scrimă, Ana Maria Brânză cu care s-a și duelat la final în studio.
Dar înainte de meci, au vorbit despre ultimele luni din viața sportivei, care nu au fost unele foarte dure.
Perioada de pandemie nu a fost foarte greu de suportat. În 9 martie m-am întors de la ultima competiție și de atunci șomez.
Scrima e considerată sport de contact. Pentru un sportiv pe final de carieră cum sunt eu, e greu să fac o pauză așa mare de la antrenamente, dar a fost ca un dar pentru mine și soțul meu să stăm 3 luni acasă, cum nu am stat niciodată, ne-am gospodărit singuri, ne-am luat ustensile.
În mai am aflat că sunt slabe șansele de competiție în acest an și m-am operat la genunchi și bonus am primit 3 săptămâni de stat în pat, mărturisește Ana Maria Brânză.
Sportiva spune că cel mai mult a avut de suferit parchetul din casă, pentru că ea și soțul ei, doi sportivi de performanță se antrenează zilnic acasă.
Ana Maria Brânză: Merg în fiecare zi la antrenamente și mă gandesc pentru ce, că nu știm când va fi din nou competiție
Ana Maria a povestit și cum a ajuns la scrimă, după ce a trecut pe la tenis de câmp. A venit fratele meu de la fotbal plin de entuziasm și i-a întrebat dacă nu mă lasă la sala de scrimă. Când am ajuns la scrimă și am văzut copiii îmbrăcați în costume able, am zis că acolo rămân. Mi-a plăcut atât de mult că au trecut 25 de ani și copilul acela fascinat trăiește în mine încă, spune Ana.
În clasa a VIII-a și-a lăsat familia în Bucuresti si s-a mutat la Craiova, la Liceul Sportiv. Tot acolo a luat și prima medalie, la 13 ani, de campion nțtional.
Ana Maria Brânză: Asta e dependența succesului și vreau să văd până unde merge
Pentru ea, fiecare medalie are o poveste, pentru fiecare muncește enorm, dar cea mai important e mereu următoarea. Asta e dependența succesului și vreau să văd până unde merge, trebuie să existe o linie de finish.
Nu simt nevoia să mai demonstrez nimănui nimic, este lupta mea cu mine, mai pot? Despre asta e vorba că toată lumea mă întreabă acum: „Măi fată, dar de ce nu te retragi și tu la casa ta, de ce nu pui stop?” Pentru că eu consider că aș fi nerecunoscătoare dacă m-aș opri acum când simt că încă mai pot să fac performanță.
Ana își pune obiective mici, ca să se agațe de ceva, pentru că nu știe când va avea o finalitate munca ei.
La finalul interviului, Vlad și Ana s-au duelat cu… grisine. Și, evident, campioana tot campioană a rămas și a spus, râzând, că simte că s-au reluat competițiile pentru ea.
Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO
Al doilea invitat al lui Vlad Craioveanu a fost ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, care ne-a mărturisit că, în condiții de criză se poate încerca diplomație online, dar nu se reușește pe termen lung, nici diplomația, nici școala, nici arta.
Istoricul a vorbit despre tulburările care sunt acum în toată lumea, inclusiv la Paris, acolo unde locuiește momentan, unde Vestele Galbene au ieșit din nou pe străzi, determinate de o inegalitate care a crescut de la deceniu la deceniu.
Vlad Craioveanu: Ce dosare legate de România sunt acum în lucru la UNESCO, care este stadiul dosarelor Roșia Montană sau cel al Ansamblului Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu?
Adrian Cioroianu: Sunt cel puțin în acest moment vreo patru dosare pe rol, dintre care cel mai avansat este Roșia Montană. În acest an, în iunie, urma să fie o întrunire a Comitetului Patrimoniului Mondial într-un oraș din China, Roșia Montana trebuia să intre în Patrimoniul UNESCO, dar din păcate nu a mai avut loc conferința.
Sunt și eu unul dintre cei care regretă foarte mult, dar recomandarea de primire a Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO este în continuare validă, deci când va fi următoarea întrunire a Comitetului Patrimoniului Mondial, foarte probabil în 2021, Roșia Montană va intra.
Al doilea dosar care este depus deja, foarte bine făcut, este cel legat de Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu, dosar pe care Institutul Național al Patrimoniului de la București, experții români implicați l-au lucrat la un alt nivel, a fost depus în ianuarie 2018.
Problema e alta: anumite țări au o serie de rezerve față de siturile care au legătură cu războaie. Nicio legătură initial cu Brâncuși, dar când s-a luat lista cu propuneri, s-a văzut că și Ansamblul de la Târgu Jiu e dedicat soldaților din Primul Război Mondial și s-a luat decizia ca toate aceste dosare să fie analizate unul câte unul. În această fază suntem.
În vara anului 2018 experții de la Comitetul Patrimoniului Mondial voiau să vină la Târgu Jiu, să facă o vizită, dar s-a amânat inclusiv din cauza acestei blestemate de pandemii și dosarul Brâncuși, care într-adevăr are legătură cu Primul Război Mondial, deși importanța lui artistică e clară pentru toată lumea.
Eu rămân foarte optimist și în legătură cu el. Cei care au făcut obiecția nu au nimic împotriva lui Brâncuși, nimic împoriva sitului de la Târgu Jiu, n-au nimic împotriva României, problema era cu totul alta, cimitirele britanice din India, sunt țări care nu doresc astfel de mărturii ale fostelor relații coloniale și printr-un joc al dominoului s-a răsfrânt și asupra sitului de la Târgu Jiu.
Dar se va rezolva la un moment dat. Un al treilea dosar, care teoretic ar fi trebuit să se judece în decembrie 2020, este cel al tarafului de muzică din Transilvania, depus anul trecut la capitolul patrimoniu imaterial. Ședința ar trebui să aibă loc în decembrie în Jamaica.
Dosarul este bine făcut, dar sunt rezervat în privința asigurărilor că această întrunire din decembrie va avea loc. Un al patrulea dosar este cel al Iei sau Cămașa cu Altiță, în colaborare cu Republica Moldova. Dosarul e în lucru după ani de zile. Vestea bună e că deja de un an se lucrează serios la acest dosar.
Nu știu dacă se va reuși până în februarie 2021 să fie depus. Tradiția creșterii cailor lipițani și tradiția oieritului din România vor intra, de asemenea, în Patrimoniu UNESCO.
Fostele granite ale Imperiului Roman care invariabil trec și prin România de azi, Dacia de atunci, sunt în orizontul de așteptare al UNESCO: O țară nu poate avea „n” dosare în același timp, de regulă poți merge cu două și dacă ai noroc intră.
Noi am avut dosare bune, dar nu e meritul neapărat al oamenilor, cât al tradiției și al patrimoniului formidabil pe care îl avem și pe care nu îl tratăm cum ar trebui.
Întrebat în ce perioadă istorică i-ar fi plăcut să trăiască, Adrian Cioroianu spune că noi acum trăim cea mai bună perioadă din istorie, avem relațiile cu vecinii clare, nu sunt războaie. Poate că la sfârșitul sec al XIX-lea mi-ar mai fi plăcut să trăiesc, prin 1890-1900.
În pandemie, scriitorul Adrian Cioroianu a început un scenariu despre o întâlnire dintre Regina Maria și Ecaterina Teodoroiu.
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk
De la istorie trecem la muzică și ne promitem că „O scoatem la capăt” cu solistul trupei Vunk, Cornel Ilie, care a scris în pandemie și cantece și poezie, a stat cu picioarele în iarbă, s-a jucat cu câinele. Artistul a ales să privească partea bună a acestei perioade.
Am regăsit niște nuanțe ale mele, în pandemie, sunt într-un moment extrem de bun al vieții mele, eu față de mine, am avut timp și spatiu și motivatie să mă întorc la mine, povestește Cornel Ilie.
Cornel Ilie se consider norocos, că pe lângă banii din concrete, el are și venituri din drepturi de autor, pentru că își scrie singur muzica. Și, oricând, își poate lua chitara și cânta oriunde.