• Procesul de selectare al actorilor n-a fost unul uşor şi nici de scurtă durată pentru Cristina Jacob, mai ales că a avut loc online, la nivel mondial.
  • Timp de 3 nopţi, într-o cabană izolată pe munte, au loc experienţe pline cu muzică bună, amor nebun şi umor sănătos, pe ritmuri psihedelice.
  • După o perioadă de 5 luni de selecţie prin probe desfăşurate online, pe Zoom, Cristina Jacob a reuşit să aleagă actorii principali din “The Perfect Escape” din ţări precum Italia, Franţa, Anglia, Canada, SUA şi România.

Pe 14 februarie apare la cinema filmul “The Perfect Escape”, regizat de Cristina Jacob.

Comedia romantică prezintă 8 personaje care pornesc în căutarea sensului, dar şi sexului. Cele 4 cupluri din film evadează din infernul urban înspre regăsirea paradisului pierdut. Timp de 3 nopţi, într-o cabană izolată pe munte, au loc experienţe pline cu muzică bună, amor nebun şi umor sănătos, pe ritmuri psihedelice.

Din personajele principale din film face parte şi Bogdan Iancu, actorul care a mai colaborat cu regizorul Cristina Jacob şi la filmul “Oh, Ramona”. De această dată, în “The Perfect Escape”, Bogdan joacă rolul lui Sebastian, un tânăr de 24 de ani care îşi doreşte să devină cântăreţ şi care are o relaţie de iubire cu Laura, personaj interpretat de actriţa Maeva Demurger, din Franţa.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC

Despre noua colaborare cu regizorul Cristina Jacob, actorul Bogdan Iancu spune: “Mă bucur enorm că fac parte din echipa The Perfect Escape. Ce se vede pe ecran, cât şi ce s-a întâmplat în spatele camerelor, este un pas foarte important pentru producţia cinematografică din România. Sunt recunoscător echipei, distribuţiei şi nu în ultimul rând Cristinei Jacob. Suntem la a doua colaborare împreună şi simt că prin acest film ne-am maturizat amândoi. Când am citit prima dată scenariul, nu ştiam ce să cred despre Sebastian. E genul de personaj care o poate lua în mai multe direcţii şi am avut nevoie de ghidaj, iar Cristina m-a ajutat incredibil de mult. Am învăţat încă de la “Oh, Ramona!” să am încredere în viziunea şi instinctele ei, iar ea a avut curajul să mă lase să improvizez şi să mă simt liber în ceea ce fac”.

Procesul de selectare al actorilor n-a fost unul uşor şi nici de scurtă durată pentru Cristina Jacob, mai ales că a avut loc online, la nivel mondial.

După o perioadă de 5 luni de selecţie prin probe desfăşurate online, pe Zoom, Cristina Jacob a reuşit să aleagă actorii principali din “The Perfect Escape” din ţări precum Italia, Franţa, Anglia, Canada, SUA şi România, aceasta declarând: “Procesul de casting a fost worldwide şi mă temeam de cum vom putea realiza un chemistry test pe Zoom, şi nu în prezenţa partenerilor. Dar, până la urmă, a fost chiar o variantă foarte bună, ţinând cont că au dat proba direct prin intermediul ecranului, iar actorii selectaţi au trecut testul sticlei din prima. Am avut mii de probe cu actori din întreaga lume, dar i-am ales pe cei mai potriviţi, iar printre ei se numără şi Bogdan Iancu şi Aggy K. Adams. Deşi am colaborat deja la “Oh, Ramona”, au trecut şi ei prin procesul de casting. Pentru că fiecare film este o provocare nouă”.

Aggy K. Adams joacă rolul lui Frankie, o creatoare de conţinut obsedată de internet şi social media, care are o relaţie cu Alessa, interpretată de Laura Hamisultane. Alessa îşi doreşte copil, iar Frankie vrea să mai experimenteze iubirea şi totodată să cucerească internetul.

Un alt cuplu din film pus la încercare este cel format din Susanna şi Scott. Căsătoriţi de multă vreme, cei doi se iubesc, dar focul pasiunii dintre ei s-a stins. Susanna este jucată de actriţa Giorgia Sinicorni din Italia, pe când Scott de actorul canadian Nigel Whitmey.

Lecţiile despre iubirea persistentă în timp vin de la cuplul Joel şi Britta. Doi parteneri de vârsta a doua, care au reuşit să treacă testul timpului şi să păstreze intensitatea pasiunii în relaţie. Joel este interpretat de actorul englez Mark Holden, iar Britta de Stacy Thunes, actriţa din Los Angeles.

Regizorul Cristina Jacob adaugă despre perioada filmărilor: “Cea mai dificilă a fost partea în care actorii au sosit în România şi au stat în carantină 14 zile, pentru că era în perioada de lockdown în toată lumea. Condiţiile pentru repetiţii şi filmări au fost şi ele drastice, cu măşti timp de 12 ore pe zi. Miza era enormă: infectarea cu Covid a unui singur om ar fi oprit toată producţia. Am angajat o echipa specializată şi testam zilnic toată echipa, adică 140 de persoane. Deşi acest lucru a ridicat costurile de producţie cu jumătate de milion de euro, surpriza plăcută a fost că nimeni nu s-a îmbolnăvit. Am respectat cu toţii regulile impuse timp de cinci luni, ne-am concentrat – zi după zi – să depăşim fiecare obstacol şi să ducem la bun sfârşit filmările”.

Trailerul filmului: