Sari la continut
Entertainment

Ce faci în acest weekend în București? Arena Națională găzduiește o nouă ediție a festivalului SAGA, dar te așteaptă și alte evenimente pe Calea Victoriei sau în Parcul Tineretului

Saga
  • SAGA revine pe Arena Națională între 21 și 23 august, cu artiști precum Tyga, sau John Newman
  • ARCAYA, festivalul caritabil din Piața Constituției, combină muzica și distracția cu o cauză dedicată animalelor.
  • Târgul Artizanal îi așteaptă pe bucureșteni cu bijuterii și alte produse create de artizani locali
  • Picnic Yoga are loc duminică, în Parcul Tineretului, și propune o după-amiază de mișcare.
  • Evenimentele din acest weekend aduc pe scenă atât artiști internaționali, cât și nume cunoscute din România
  • Cei care aleg ARCAYA pot contribui la proiecte dedicate protejării animalelor
  • Târgul de la Victoria Hub oferă ocazia de a descoperi produse originale și cadouri realizate manual
  • Big Little Festival transformă Palatul Mogoșoaia într-un loc dedicat familiilor, cu muzică, joacă și relaxare

Capitala promite un weekend cu evenimente pentru toate gusturile și toate vârstele. De la muzică live și experiențe culturale, până la petreceri, activități în aer liber și locuri ideale pentru o ieșire cu prietenii. Fie că ești în căutarea unei seri de distracție sau a unei activități relaxante alături de prieteni, ai mai multe variante la dispoziție.

Despre cele mai importante evenimente care au loc în București în următoarele zile a vorbit Cosmin Peia, editor Aleph News

Ce concerte și festivaluri merită bifate în București în acest weekend?

Cosmin Peia, editor Aleph News:De astăzi Arena Națională din București găzduiește SAGA, o noua ediție a festivalului care revine în Capitală. Festivalul propune trei zile de concerte, show-uri de lumini, producții spectaculoase și experiențe dedicate publicului de la muzică electronică, dance și urban. Participanții vor avea acces la mai multe scene, zone tematice, activări de brand, spații de relaxare, food court și facilități VIP.

Printre artiștii ce urcă pe scenă avem artiști internaționali precum Tyga, Lilly Palmer, John Newman, Dimitri Vegas, Nicky Romero, și artiști români ca Puya, Loredana, Carla’s Dreams, Subcarpați, Vescan și Mira
Iar dacă vrem să combinăm muzica cu timpul în familie, Palatul Mogoșoaia se transformă în Big Little Festival, iar dacă alegem să mergem acolo chiar avem ce să alegem din peste 90 de activități, concerte,
jocuri, ateliere, întâlniri cu creatorii de conținut preferați.

În line-up îi avem pe Smiley, Andra sau VAMA, plus Theo Zeciu si Mitzuu care întrețin atmosfera pentru copii”.

Unde putem petrece câteva ore liniștite, departe de aglomerație?

Cosmin Peia, editor Aleph News:Weekendul nu este doar pentru festivaluri și muzică, ci putem să ieșim să ne mișcăm puțin. Unde e întrebarea? In Parcul Tineretului care devine locul perfect pentru o după-amiază de relaxare.

De la ora 16:00, participanții sunt invitați la o sesiune de yoga în aer liber, cu exerciții pentru spate și postură, meditație și momente de relaxare prin sunete. Participarea nu necesită experiență în yoga, iar
prima întâlnire este gratuită.

De asemenea poți să faci miscare și în Piața Revoluției Activități sportive în Piața Revoluției în acest weekend între 10:00 și 22:00.

Vizitatorii vor putea juca tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă, într-un spațiu destinat atât copiilor, cât și adulților”.

Ce obiecte originale putem descoperi la târgurile din București?

Cosmin Peia, editor Aleph News: „În acest weekend, Calea Victoriei devine destinația celor care caută produse originale și creații realizate manual. Curtea Victoria Hub găzduiește Târgul Artizanal, unde vizitatorii pot descoperi creații ale artizanilor și producătorilor locali.

De la bijuterii și genți handmade până la decorațiuni pentru casă și lumânări parfumate, oferta este variată. Târgul poate fi și o ocazie bună pentru cei care caută un cadou diferit sau o piesă unică.

Evenimentul este deschis în ambele zile iar accesul este gratuit. Atmosfera este potrivită
pentru o plimbare relaxată de weekend.

De asemenea dacă ne referim la obiecte, hai să iți spun despre niște mașini de epocă. Strada Aviator Radu Beller devine pietonală în acest weekend unde vizitatorii vor putea admira mașini de colecție dar și biciclete vintage, inclusiv modele din anii ’80 și ’90. Printre atracții se numără și motociclete electrice,
alături de fotografii istorice cu Bucureștiul de altădată.

Cei mici vor avea parte de activități dedicate și de un mini-oraș al siguranței rutiere. Aici, copiii vor putea învăța prin joacă regulile de circulație pentru pietoni și bicicliști. Evenimentul include și expoziții, terase și zone de relaxare”.

Etichete: Aleph News, arena nationala, festival, SAGA, știrile Aleph News