• Christopher Walken a declarat în cadrul unui interviu televizat că nu are telefon și nu a trimis vreodată un mesaj sau un email
  • Acesta a mai zis că pe unele platouri de filmare, echipa îi dă un telefon mobil, pentru a-l găsi mai ușor

Actorul Christopher Walken a dezvăluit în cadrul unui interviu că nu a deținut vreodată telefon mobil și nu a trimis niciun email. Actorul i-a spus gazdei emisiunii The Late Show, Stephen Colbert: „cineva a venit și a pregătit toate astea, pentru că eu nu am telefon mobil sau computer”.

Actorul a declarat că singurul motiv pentru care nu folosește tehnologia este pentru că nu se pricepe.

Cred că sunt la o vârstă la care tehnologia m-a depășit. Și nu m-am amestecat niciodată pentru că ar fi ciudat ca un puști de 10 ani să fie mult mai bun ca mine la asta”, a spus Walken.

Recomandări

HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?
INFLUENȚE ÎN TECH
A.I. DETECTEAZĂ CANCERUL
A.I. ÎȚI IA JOBUL

Acesta a mai zis că telefoanele mobile sunt precum ceasurile, „dacă ai nevoie de unul, sigur cineva din apropiere are”. Actorul nu a trimis nici un email, nu a dat nici un mesaj și nu a folosit vreodată Twitter.

„Câteodată pe platouri îmi dau un telefon mobil, ca să mă poată găsi. E ca o zgardă cu localizare. Dacă vreau să îl folosesc, altcineva trebuie să formeze numărul pentru mine”, a spus Christopher Walken.

Walken a jucat de curând într-o noua peliculă, Wild Mountain Thyme, împreună cu Emily Blunt și Jamie Dornan.