Daniel Craig a primit același titlu ca James Bond de Anul Nou

Sursa: AP/Mediafax Foto
  • Actorul a primit titlul de Companion al Ordinului „Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe”.
  • Prin acest titlu i se recunoaște serviciul într-o țară străină sau în afacerile externe.
  • În lista New Years Honours mai sunt incluse nume precum Barbara Broccoli și Michael Wilson.

Daniel Craig a primit același titlu ca James Bond, de Companion al Ordinului „Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe” în lista onorurilor de Anul Nou. Distincția – pe care actorul a primit-o pentru serviciile aduse filmului și teatrului – este aceeași cu cea acordată lui James Bond, spionul fictiv pe care Craig îl interpretează din 2006, de la Casino Royale, în franciza 007.

Companion al Ordinului Sfântului Mihail și Sfântului Gheorghe recunoaște serviciul într-o țară străină sau în legătură cu afacerile externe și ale Commonwealth-ului, cum ar fi activitatea diplomaților de peste mări. Actorul în vârstă de 53 de ani și-a făcut ultima apariție în rolul lui Bond la începutul acestui an, cu mult așteptatul film „No Time To Die”, care a avut încasări de peste 96 de milioane de lire sterline în box office-ul britanic în acest an, devenind al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Este, de asemenea, al patrulea cel mai mare film al anului la nivel global, cu încasări de 774 de milioane de dolari (575 de milioane de lire sterline) până în prezent.

Înainte de lansarea filmului, Craig a fost numit comandant onorific al Marinei Regale, un alt rang deținut de James Bond. Numirea a reflectat sprijinul său personal pentru forțele armate britanice. Acum, Daniel Craig a primit același titlu ca James Bond.

Barbara Broccoli și Michael Wilson, producătorii/îngrijitorii francizei cinematografice James Bond, s-au numărat, de asemenea, printre numeroasele personalități publice care au fost recunoscute în lista 2022 New Year Honours. Amândoi au primit distincția de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

Alte distincții în domeniul divertismentului au inclus-o pe Vanessa Redgrave, câștigătoare a premiului Oscar, și pe Joanna Lumley, starul din Absolutely Fabulous, precum și pe regizorii de film Paul Greengrass (seria Bourne), John Boorman (Deliverance), Andrew Haigh (45 Years) și pe regizorul independent Horace Shango Ové, născut în Trinidad.