Designerii români s-au reunit la evenimentul Avanpremiere, în memoria lui Răzvan Ciobanu

  • Evenimentul a fost organizat la Muzelui Țăranului.
  • Șapte designeri români au fost prezenți la show cu noile colecții.
  • Alexandra Calafăteanu, Antonia Noe se numără printre invitații ediției.

A fost show aseară la Muzelui Țăranului. Șapte designeri și-au prezentat cele mai impresionante colecții vestimentare la gala Avanpremiere by Alin Gălățescu. Unii dintre designeri prezenți la eveniment ți-au pregătit piese vestimentare pe care să le poți purta atât ziua, cât și noaptea. Întâi de toate, atmosfera din spatele scenei a fost una de spectacol.

„Atmosfera este minunată, eu mă simt ca acasă. Sunt unul dintre designerii care participă la fiecare eveniment pe care îl face Alin. Să poată purta ținutele create de mine pentru seara aceasta, să le poată purta fie ziua, fie ziua la cocktailuri sau la anumite evenimente de zi, până la covorul roșu”, a spus Alexandra Calafăteanu, designer vestimentar.

„Astăzi am venit cu un mix din colecțiile mele trecute pentru a arăta ceea ce mă reprezintă, hainele mele sunt compuse foarte mult din piele și aplicații lucrate manual. Și sunt colecții prezentate la London Fashion Week”, a menționat Antonia Nae, designer vestimentar.

Evenimentul organizat de Alin Gălățescu a fost dedicat designerului Răzvan Ciobanu, care nu mai este printre noi. Printre invitații speciali, s-au numărat mai multe vedete ale showbiz-ului românesc.

„Am venit să o văd pe Anca. Nu le-am văzut. îți dai seama, e ca și cum ar fi Anca mireasă și acum îmi arată rochia”, a spus artistul Adrian Sînă.

„E foarte intim tot ce se petrece pentru că e ceva exclusiv, și este o petrecere exclusivă, puțini invitați și e foarte drăguț”, a precizat Ecaterina, model.