• Prințul Harry „se apropie din ce în ce mai mult de exilul din Familia Regală, deoarece continuă să «autosaboteze» relația cu cei dragi” , susține Lady Victoria Hervey.
  • Regele Charles al III-lea i-ar fi invitat oficial pe ducele și ducesa de Sussex la încoronarea sa și a reginei consort, Camilla.
  • Este cunoscut faptul că că ducele de Sussex nu a mai avut niciun contact cu fratele sau tatăl său, Regele Charles, de la publicarea controversatei sale cărți de memorii Spare.

Prințul Harry „se apropie din ce în ce mai mult de exilul din Familia Regală, deoarece continuă să «autosaboteze» relația cei dragi”, susține Lady Victoria Hervey.

Declarația vine în contextul în care regele Charles al III-lea i-ar fi invitat oficial pe ducele și ducesa de Sussex la încoronarea sa și a reginei consort, Camilla, din această primăvară.

Un purtător de cuvânt al Prințului Harry și al lui Meghan Markle a declarat pentru The Times că au primit corespondență prin e-mail” cu privire la încoronare, dar nu a fost luată nicio decizie cu privire la acceptarea invitației.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Se știe deja că ducele și ducesa de Sussex nu vor apărea în niciun proces regale sau la balconul Palatului Buckingham alături de alți membri în funcție ai familiei regale, în cazul în care vor participa la încoronare. Acest lucru ar fi o consecință a deciziilor din timpul sărbătoririi jubileului de platină al regine Elisabeta a II-a, din vara anului trecut.

Regele Charles i-ar fi dat afară pe Prințul Harry și Meghan Markle din Frogmore Cottage și a oferit cheile fratelui său, Prințul Andrew, despre care se spune că „se opune” oricărei încercări de a-l muta din actuala sa locuință, Royal Lodge.

Se presupune că ducele și ducesa de Sussex fac pregătiri pentru ca bunurile lor să fie livrate la casa lor din California.

Sâmbătă seară, Harry a acordat un nou interviu autorului Gabor Mate, în timpul căruia a dezvăluit că lipsa de afecțiune fizică pe care a primit-o în copilărie are un impact asupra modului în care îi educă astăzi pe cei doi copii ai săi, Archie și Lilibet.