• Pe 9 martie 1959, prima păpușă Barbie a fost expusă la Târgul american de jucării din New York.
  • Păpușa Barbie originală care la început putea fi cumpărată cu doar 3 dolari, a fost achiziționată în anii 2000 pentru aproape 28.000 dolari.
  • O Barbie „de epocă”, în stare perfectă, ar putea fi vândută în prezent cu peste 25.000 de dolari.

De azi ai în cinematografele din țară Barbie. Noul film este predominant gândit pentru adulți, în special pentru cei care au crescut cu păpușa Barbie, dar și cu Ken. Lungmetrajul a crescut popularitatea, dar și prețul păpușilor.

Pe 9 martie 1959, prima păpușă Barbie a fost expusă la Târgul american de jucării din New York. Având o înălțime de 28 de centimetri și părul blond, înfățișarea lui Barbie a fost inspirată de o păpușă germană. Era un cadou oferit de obicei bărbaților. Barbie a apărut după ce Ruth Handler, co-fondatoarea Mattel, și-a vazut fiica cea mică jucându-se cu păpuși de hârtie. Astfel, a observat un potențial de afacere profitabilă.

Păpușa Barbie originală care la început putea fi cumpărată cu doar 3 dolari, a fost achiziționată în anii 2000 pentru aproape 28.000 dolari. Potrivit unui studiu recent, o Barbie „de epocă”, în stare perfectă, ar putea fi vândută în prezent cu peste 25.000 de dolari. În același timp, edițiile în serie limitată, cum ar fi păpușile create de designerii Lorraine Schwartz sau Karl Lagerfeld, pot ajunge la mii de dolari pe piața de resale.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Treptat, un obiect comercial vândut la un preț modic a devenit un artefact cu o valoare de colecție. Pe lângă păpușa Barbie originală, în 1959 a fost lansat modelul „Brunette Ponytail Barbie”, care este extrem de rar și a fost vândut în urmă cu 10 ani pentru 6.710 de dolari.

Citește și