• Hailey Bieber a declarat că s-a emoționat la gândul de a avea copii în văzul publicului.
  • Fotomodelul a declarat pentru The Sunday Times că este „speriată”, dar că își dorește copii în termen de cinci ani.
  • Nu-mi pot imagina că trebuie să mă confrunt cu oameni care spun lucruri despre un copil”, a spus Hailey, în vârstă de 26 de ani.

Hailey Bieber a recunoscut că se teme la gândul că va trebui să își își expună copiii în ochii publicului, realtează Insider. Întrebată ce simte despre ideea de a avea copii cu soțul său, Justin Bieber care să trăiască o viață privilegiată, dar expusă, fiica lui Stephen Baldwin a spus „Plâng literalmente tot timpul din cauza asta”.

„Îmi doresc atât de mult copii, dar mă sperii. Este suficient că oamenii spun lucruri despre soțul meu sau despre prietenii mei. Nu-mi pot imagina că trebuie să mă confrunt cu oameni care spun lucruri despre un copil”, a adăugat ea. „Putem doar să facem tot ce putem pentru a-i crește, atâta timp cât se simt iubiți și în siguranță”.

Cum s-au cunoscut Hailey Baldwin și Justin Bieber?

Cei doi s-au cunoscut în 2009, pe când erau doar doi copii, la unul dintre evenimentele fanilor lui Justin în 2009, pe când Hailey avea doar 12 ani, iar el 15.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Hailey și Justin au intrat într-o relație în 2016, la puțin timp după ce Justin se despărțise definitiv de Selena Gomez. Timp de doi ani au avut o relație on-off, până în 2018, când Justin a cerut-o de soție, în timp ce se aflau în vacanță, în Bahamas.

Citește și:

FOTO. A$AP Rocky și Rihanna sărbătoresc prima aniversare a fiului lor, RZA

VIDEO. Taylor Swift țipă la un agent de pază, în timpul concertului. Artista își apără fanii

VIDEO. Kate Middleton a avut o apariție surpriză la Eurovision. Prințesa de Walles a susținut Ucraina în competiție