Horațiu Mălăele: „Timpul e o noţiune pe care puţini o cuprind. E aparţinătoare a lui Dumnezeu”

• Horaţiu Mălăele, despre noua generaţie şi viaţa pe Facebook: Și eu la rândul meu pentru părinţii mei am fost puţin săriţi de pe fix
• Cum pregătește o piesă Horațiu Mălăele: Văd o lumină şi încerc să mă duc spre ea
• Un loc special în viaţa celui care avea să fie Horaţiu Mălăele îl ocupă profesorul de desen, Nicu Gherghe
• Horaţiu Mălăele se declară un actor nu foarte docil, dar gata să asimileze lucruri neştiute

Într-o ediție de colecție, Horațiu Mălăele ne-a vorbit despre timpul de a avea timp când eram fericiți și nu știam. Invitat la Marius Tucă Show, genialul artist nu s-a plâns de lipsa timpului și spune că ia lucrurile așa cum sunt.

“Am şi nu am, iau lucrurile aşa cum sunt. Nu ştiu, nu sunt chinuit, nu sunt foarte chinuit. Evident, timpul e o noţiune pe care puţini o cuprind, şi puţini o cuprind şi nici nu trebuie poate să o cuprindem. E aparţinătoare a lui Dumnezeu să zic aşa. Noi ne scăldăm în zona asta, şi ne bălăcim sau cum spunea Nichita, ne învârtim”, spune Horaţiu Mălăele, întrebat când mai are timp de timp.

Horaţiu Mălăele, despre noua generaţie şi viaţa pe Facebook

“Deci eu cred că trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă sunt rele şi uneori foarte rele, totuşi să găsim un prilej de bucurie că trăim pe lângă ele. (…) Şi până la urmă ce e viaţa? O boală grea cu transmisie sexuală”.

“Tu la rândul tău ai fost şi eu la rândul meu pentru părinţii mei am fost puţin decadenţi, puţin săriţi de pe fix. Aşa am fost, cu părul nostru, cu flower-power (…) copiii sunt foarte informaţi, în relaţia lor cu Instagram, cu Facebook, sunt extraordinari de informaţi. Nu mai citesc nimic, toţi butonează, (…) Ăsta-i modelul acuma”.

Horaţiu Mălăele, despre marii actori ai scenei româneşti

“George Constantin e un actor pentru generaţiile care din greşeală sau cu intenţie nu-l cunosc sau nu-l recunosc, a fost un actor imens. După părerea mea, el, împreună cu Toma Caragiu, au marcat a doua perioadă a secolului trecut, să zic aşa, sau finalul secolului trecut. Ei au fost actorii măreţi. E un portret pe care i l-am făcut cu sufletul pentru că l-am cunoscut foarte bine şi mi-a fost prieten.(…) Şi îl consider în continuare unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut pământul ăsta.(…) Pe Toma l-am cunoscut bine şi am fost prieten cu el. Într-un fel îmi pare rău dar asta e istoria. E cunoscut mai mult în creaţiile lui de la televiziune decât în rolurile lui mari. Ele nu au rămas dintr-o mare neglijenţă”.

Cum pregătește o piesă Horațiu Mălăele

“Văd o lumină şi încerc să mă duc spre ea. Evident, mai greşeşti drumul, te mai rătăceşti. (…) actorul este o fire complicată, niciun actor nu seamănă cu celălalt, traseele sunt diferite şi aşa mai departe. Şi, pe urmă, munca de convingere ţine  şi de inteligenţa fiecărui actor, şi de gradul lui de cultură şi de informaţia lui, şi aşa mai departe. Sunt lucrurile care se complică dintr-o dată intrând în chimie regizorul cu actorul, două firi total diferite. Şi amândoi vor să aducă…nu să-l aducă pe actor la personaj, ci să aducă personajele toate la un spectacol”, mărturiseşte Horaţiu Mălăele.

Horațiu Mălăele recunoaşte că o cronică negativă nu este deloc mobilizatoare

“Este destul de greu, destul de stresant, de asta nu iubesc foarte mulţii critici care în două cuvinte distrug un spectacol la care este enorm de multă muncă. Afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul, se munceşte pe coate şi cu mult sânge şi uneori e distrugător. E distrugătoare o cronică, e distrugătoare de-adevăratelea. Sunt foarte mulţi actori care capotează, unii eşuează în băutură, alţii eşuează de tot, se retrag, din cauza unei cronici şi a unui om mic care a făcut o cronică mică. Şi a distrus un om. Se întâmplă cam peste tot, dar spune unul, nu-l numesc, un critic, şi nu eram de acord cu el, zicea: <Pe mine nu mă interesează dacă femeia ţipă şi copilul este mort>.  Pe el îl interesa numai copilul sănătos. Era o politică spartană şi în gândire şi în ceea ce spunea. Deci, nu prea sunt de acord”.

Horaţiu Mălăele se declară un actor nu foarte docil

 “Nu sunt foarte docil. Depinde. Depinde. Nu ştiu. Am lucrat cu regizori mari şi i-am ascultat, am lucrat cu regizori extrem de mari de la care am învăţat. Este o mare bucurie, ca la un moment dat când ai sentimentul că ştii tot, să vină unul şi să-ţi pună un bulgăre de aur. Mi s-a întâmplat. Eram o vedetă, sau, mă rog, o pseudo vedetă, eram destul de glorificat după spectacole mari pe care le-am avut în Nottara şi nu numai şi dintr-o dată a apărut Vlad Mugur. Pentru mine a fost o revelaţie. Pentru că de la Vlad am învăţat lucruri neştiute. Și a venit, nu ştiu, cred că a venit la timp. (…) Te reinventezi, şi datoria ta ar fi ca la rându-ţi să transmiţi mai departe, adică să nu moară acolo.”