Martin Scorsese s-a întâlnit cu Papa Francisc. Regizorul a anunţat că pregătește un film despre Iisus

Martin Scorsese se află într-un turneu în Italia. În weekend, regizorul, cunoscut pentru înclinațiile sale religioase, s-a întâlnit cu Papa Francisc și a anunțat că va face un film despre Iisus, scrie Variety.

„Am răspuns la apelul Papei către artiști în singurul mod pe care îl știu: imaginând și scriind un scenariu pentru un film despre Iisus”, a anunțat Scorsese sâmbătă, în timpul unei conferințe la Roma, la Vatican. „Și sunt pe punctul de a începe să-l realizez”, a adăugat regizorul, sugerând că acesta ar putea fi următorul său film.

Tot sâmbătă, înainte de a participa la conferința intitulată „Estetica globală a imaginației catolice”, Scorsese și soția sa, Helen Morris, s-au întâlnit cu Papa Francisc în timpul unei scurte audiențe private la Vatican.

Conferința a fost organizată de publicația iezuită „La Civiltà Cattolica” și de Universitatea Georgetown. Antonio Spadaro, editorul periodicului religios, a declarat pe site-ul publicației că, în timpul conversației lor de la conferință, Scorsese a alternat între referiri la filmele sale și anecdote personale și a explicat „Cum l-a mișcat apelul Sfântului Părinte să ne lase să-l vedem pe Isus”, a spus el.

În ceea ce privește referințele cinematografice, Scorsese a citat în timpul discursului admirația sa pentru filmul „Evanghelia după Sfântul Matei”, de Pier Paolo Pasolini. Scorsese a vorbit, de asemenea, despre semnificația propriei sale epopei din 1988, „The Last Temptation of Christ”, și despre „pasul ulterior în cercetarea sa asupra figurii lui Iisus” reprezentat de drama sa de mai mică anvergură din 2016, „Silence”, în care este abordat subiectul persecuției creștinilor iezuiți în Japonia secolului al XVII-lea. Filmul a fost proiectat în 2016 la Vatican.

Managerul lui Scorsese, Rick Yorn, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la noul proiect al regizorului. Turneul italian al lui Scorsese include, de asemenea, o serie de proiecții ale filmelor sale, alături de opere care l-au inspirat, pe care le va prezenta luni la cinemateca Casa del Cinema din Roma, un masterclass pentru studenții școlii de film Centro Sperimentale din Roma și o conversație pe scenă vineri, la Bologna, unde va fi invitat la Cineteca di Bologna, arhiva de film care organizează festivalul Il Cinema Ritrovato dedicat filmului de patrimoniu.

Citește și

Exit mobile version