Pinguinul Hoiho, cunoscut și ca „pinguin-cu-ochi-galbeni”, a câștigat concursul „Pasărea Anului” din Noua Zeelandă

Hoiho, pinguinul desemnat „Pasărea anului”. Hoiho, cunoscut şi sub numele de „pinguin-cu-ochi-galbeni”, s-a clasat pe primul loc în ediţia din acest an a concursului „Pasărea Anului” din Noua Zeelandă.

În acest concurs insolit, organizat de asociaţia ecologistă Forest and Bird, participanţii votează pentru păsările lor preferate, specii indigene, în cadrul unei iniţiative care are scopul de a creşte gradul de conştientizare legat de ameninţările cu care se confruntă speciile din Noua Zeelandă.

Hoiho, al cărui nume în limba maori înseamnă „strigător de zgomote”, este cel mai rar pinguin din lume, în contextul în care doar 160 de perechi reproducătoare mai trăiesc în regiunile continentale ale Noii Zeelande.

Coordonatorul campaniei, Charlie Buchan, a declarat că oraşul Dunedin a devenit capitala vieţuitoarelor sălbatice din Noua Zeelandă.

„Aceasta nu este o victorie doar pentru Hoiho, ci şi pentru întreaga comunitate din Dunedin şi pentru organizaţiile care lucrează din greu pentru a proteja speciile sălbatice”, a adăugat el.

Hoiho a atras sprijinul exprimat de mai multe celebrităţi, inclusiv de specialista în conservarea naturii Jane Goodall şi de doi foşti prim-miniştri ai Noii Zeelande, Helen Clark şi Chris Hipkins.

Exit mobile version