• Psiholoaga Julie Schermer de la Universitatea Ontario a studiat 500 de persoane care conduceau mașini zgomotoase.
  • Psihopați, narcisiști, sadici, machiavelici au fost trăsăturile principale ale celor cu mașini foarte zgomotoase.
  • Vârsta medie a celor intervievați de Schermer a fost de 18 ani, dintre care jumătate bărbați.

Un cercetător de la Universitatea din Ontario, Canada care își plimba cățelul s-a enervat din mașinilor zgomotoase care treceau și speriau animalul de companie. Așa ca a început să cerceteze personalitatea celor care își fac modificări la mașină pentru a o face cât mai zgomotoasă. Rezultatele arată probleme psihice la aceste persoane.

Cercetătoarea, un psiholog de la Universitatea din Ontario, a făcut un studiu foarte amănunțit. A studiat 529 de studenți cu vârsta medie de 18 ani, iar jumătate dintre ei erau bărbați. Studiul a relevat faptul că pe de o parte acești tineri vor să-și facă mașinile mai zgomotoase, și pe de altă parte a fost analizată și personalitatea lor și într-adevăr s-a observat o conexiune între personalitatea lor și această preferință.

Cei care sunt machiavellici, sadici și narcisiști sunt mai predispuși pentru a-și face mașinile zgomotoase; a-și modifica practic sistemul de eșapament al mașinii în așa fel încât să fie foarte zgomotos. Acești tineri se pare că îndrăgesc toate activitățile care vin cu foarte mult zgomot.

Recomandări

A8 FACE PROGRESE
ÎNCEPE CAMPANIA ELECTORALĂ
COMPANIILE RESIMT SCĂDERI DUPĂ PANDEMIE
TRUMP ÎL ACUZĂ PE BIDEN
PROFESORII VOR LUCRA CU A.I.
INUNDAȚIILE FAC RAVAGII ÎN BRAZILIA

Există vreo diferență pe baza vârstei?

Nu știm dacă acești aceste persoane narcisiste prezintă aceleași caracteristici privind preferințele către mașini în funcție de vârstă; deci dacă și la 50 de ani și la 18 ani avem aceeași predispoziție să facem cât mai mult zgomot.

Citește și