• A mai rămas foarte puțin până la momentul ceremoniei de încoronare a Regelui Charles al III-lea.
  • Niște farsori au ,,schițat” forma unui penis imens pe terenul uneia dintre cele mai cunoscute locații din Marea Britanie.
  • Acest lucru ar putea să-i deranjeze pe membrii Casei Regale.

Niște farsori au tuns iarba în forma unui penis de mari dimensiuni pe faimosul teren Royal Crescent din Bath, Anglia, scrie New York Post. Nu este clar dacă forțele de ordine se ocupă de acest caz. Locuitorii s-au trezit joi dimineață cu un penis „imprimat pe gazon”.

Casele luxoase din zonă, care datează din secolul al XVIII-lea, formează o semilună pe această stradă, cunoscută în întreaga lume pentru „peluza perfectă”. În locul cu pricina, o „mare petrecere de încoronare” cu tematică georgiană este programată pentru sâmbătă, în onoarea încoronării regelui Charles al III-lea, la Westminster Abbey din Londra.

„Sărbătoriți cea de-a 300-a aniversare a erei georgiene”, arată un pliant al evenimentului de la Royal Crescent. „Decorează-ți propria coroană regală, urmărește demonstrații de modă regală și vizitează-l pe bucătarul georgian care pregătește rețete delicioase în bucătărie”, mai scrie pe invitație.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
OLIVIA RODRIGO NU MAI CÂNTĂ ÎN UK
GOOGLE DĂ BANI GREI LA APPLE
GEN Z SE DISTREAZĂ CU POWERPOINT-URI

La ceremonia lui Charles al III-lea, vor participa mai multe vedete. Momentul încoronării va avea spectacole susținute de Lionel Richie, Katy Perry și Andrea Bocelli. Prima doamnă a Americii, Jill Biden este, de asemenea, așteptată să participe.

Este prima dată când fiul său, Harry, se va întoarce în Marea Britanie de la publicarea în ianuarie a cărții ,,Spare” și de la lansarea în decembrie a serialului său documentar Netflix „Harry & Meghan”. Potrivit unui raport recent, regina Camilla este „furioasă” pe Harry. Acesta a numit-o „ticăloasă” și a afirmat că obișnuia să vândă presei povești despre familia regală.