- Modelul islandez propune implicarea școlii, a părinților și a comunității în viața tinerilor.
- 44% dintre elevi cred că adulților din școală le pasă de ei, iar 41% se plictisesc la cursuri.
- 90% dintre părinți știu ce fac copiii seara, iar 61% își petrec timpul împreună în weekend.
Unul din cinci elevi de liceu din București fumează, unul din cinci vapează, 17% consumă alcool și 2% au consumat cannabis în ultimele 30 de zile. Sunt date ale unui studiu făcut în 60 de licee din București, la care au participat 8.000 de copii. Studiul propune și măsuri, implementarea modelului islandez, care și-a dovedit eficiența în reducerea consumului de substanțe.
Advertisment
În ce constă modelul islandez?
Modelul islandez a fost implementat în anii 90, când țara se confrunta cu un număr mare al adolescenților și tinerilor care consumau alcool și doguri. Accentul este pus pe comunitatea locală, pe colaborarea părinților și a școlilor, care se mobilizează pentru ca tinerii să își foloseasca timpul liber în mod constructiv. Pe baza unei strategii care nu rămâne însă una general, coboară până la nivel de oraș, de cartier, de școală.
Nu toți părinții știu unde și cu cine își petrec serile copiii lor, doar 90% este media, doar 55% stabilesc reguli pentru und ear trebui să fie copiii seara și doar 61% petrec timp în familie în weekend.
Recomandări
Ce se întâmplă la școală? Cum sunt motivați elevii să nu consume substanțe și alcool?
44% cred că adulților din școală le pasă de ei, dar 78% au prieteni la școală pe care se pot baza. Peste 60% se înțeleg bine cu profesorii și se simt în siguranță, dar peste 40% se plictisesc la cursuri, 35% cred că sunt prea grele cursurile și 30% simt că nu depun suficient efort.
Și pare că săptămâna altfel nu e suficientă pentru a motiva elevii din București. Doar 20% dintre ei sunt implicați în activități de voluntariat. Mai puțin de jumătate fac sport 60 de minute de cel puțin de trei ori pe săptămână și doar unul din trei fac cursuri de teatru, artă sau muzică.
Citește și
- Un mare pas înapoi pentru România: CCR opacizează declarațiile de avere. Declarațiile de avere nu vor mai fi publice pe site-ul ANI
- DanWatch dezvăluie documentele privind secretele bazelor Forțelor Nucleare ale Rusiei. Ce susțin specialiștii militari
- Reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei (Formatul Ramstein) va avea loc pe 4 iunie 2025 la sediul NATO