• Autoritățile bulgare au descoperit cel puțin 18 persoane decedate într-un camion care transporta lemne și care a fost abandonat lângă Sofia.
  • Supraviețuitorii au fost transportați la spitalele din apropiere pentru tratament de urgență.
  • Presa bulgară a relatat că toți erau din Afganistan.

Poliția din Bulgaria a descoperit vineri un camion abandonat în care se aflau cadavrele a 18 migranți, care păreau să fi murit sufocați, confrom The Glob and Mail.

Ministerul de Interne a precizat că, potrivit primelor informații, camionul transporta aproximativ 40 de migranți, iar supraviețuitorii au fost transportați la spitalele din apropiere pentru tratament de urgență.

Ministrul bulgar al Sănătății, Assen Medzhidiev, a declarat că majoritatea supraviețuitorilor erau în stare foarte gravă.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM

„Au suferit din cauza lipsei de oxigen, hainele lor sunt ude, îngheață și, evident, nu au mâncat de zile întregi” , a declarat Medzhidiev.

Camionul a fost găsit abandonat de-a lungul unei autostrăzi din apropierea capitalei Sofia. Șoferul nu se afla acolo, dar poliția a descoperit pasagerii într-un compartiment secret, sub o încărcătură de lemn.

Autoritățile nu au precizat imediat naționalitatea migranților. Presa bulgară a relatat că toți erau din Afganistan.

În octombrie 2019, poliția britanică a găsit cadavrele a 39 de persoane în interiorul unui container frigorific care fusese transportat în Anglia.

Poliția a declarat că toate victimele, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, proveneau din sate sărace din Vietnam și se crede că au plătit contrabandiști pentru a-i duce într-o călătorie riscantă spre o viață mai bună în străinătate.

Poliția a declarat că au murit din cauza unei combinații de lipsă de oxigen și supraîncălzire într-un spațiu închis. Camionul descoperit în orașul Grays, la est de Londra, ajunsese în Anglia cu un feribot de la Zeebrugge, în Belgia.