18 migranți au fost găsiți morți într-un camion abandonat lângă Sofia. Se crede că aceștia au murit sufocați

Poliția din Bulgaria a descoperit vineri un camion abandonat în care se aflau cadavrele a 18 migranți, care păreau să fi murit sufocați, confrom The Glob and Mail.

Ministerul de Interne a precizat că, potrivit primelor informații, camionul transporta aproximativ 40 de migranți, iar supraviețuitorii au fost transportați la spitalele din apropiere pentru tratament de urgență.

Ministrul bulgar al Sănătății, Assen Medzhidiev, a declarat că majoritatea supraviețuitorilor erau în stare foarte gravă.

„Au suferit din cauza lipsei de oxigen, hainele lor sunt ude, îngheață și, evident, nu au mâncat de zile întregi” , a declarat Medzhidiev.

Camionul a fost găsit abandonat de-a lungul unei autostrăzi din apropierea capitalei Sofia. Șoferul nu se afla acolo, dar poliția a descoperit pasagerii într-un compartiment secret, sub o încărcătură de lemn.

Autoritățile nu au precizat imediat naționalitatea migranților. Presa bulgară a relatat că toți erau din Afganistan.

În octombrie 2019, poliția britanică a găsit cadavrele a 39 de persoane în interiorul unui container frigorific care fusese transportat în Anglia.

Poliția a declarat că toate victimele, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, proveneau din sate sărace din Vietnam și se crede că au plătit contrabandiști pentru a-i duce într-o călătorie riscantă spre o viață mai bună în străinătate.

Poliția a declarat că au murit din cauza unei combinații de lipsă de oxigen și supraîncălzire într-un spațiu închis. Camionul descoperit în orașul Grays, la est de Londra, ajunsese în Anglia cu un feribot de la Zeebrugge, în Belgia.

Exit mobile version