- Având în vedere numărul mare de persoane implicate a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- La fața locului se află șase ambulanțe SAJ, trei ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj de stingere
- 11 persoane, respectiv șapte copii și patru adulți au fost transportați la UPU Suceava
Un accident rutier a avut loc, miercuri, în localitatea suceaveană Arbore. Două autoturisme și un microbuz școlar s-au ciocnit, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
„În microbuz de aflau 19 copii și șoferul. În celelalte 2 autoturisme se aflau 6 persoane. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a situației, a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, conform sursei citate.
La fața locului se află șase ambulanțe SAJ, trei ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj de stingere.
„Persoanele implicate în accident vor fi evaluate medical de către echipajele prezente la fața locului”, mai spun oficialii IGSU.