- Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că 38 de cetățeni români din localitatea Magdeburg, Germania, au fost confirmați cu noul coronavirus.
- Unul dintre aceștia a murit, iar altul este internat în spital.
- Activitățile de testare continuă în Germania, fiind desfășurate în puncte fixe și prin echipe mobile anume desemnate pentru acest scop.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că 38 de cetățeni români din localitatea Magdeburg, Germania, au fost confirmați cu noul coronavirus. Unul dintre aceștia a murit, iar altul este internat în spital.
Într-un comunicat remis presei miercuri, MAE anunță că s-au autosesizat în urma informațiilor referitoare la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a mai multor cetățeni români din localitatea Magdeburg.
MAE precizează că, potrivit datelor comunicate de către autoritățile locale, au fost confirmate 38 de cazuri de infectare în rândul cetățenilor români: 36 prezintă simptome ușoare, un român este internat și primește tratament specific, iar o altă persoană a decedat la spital, în urma complicațiilor.
„Familia persoanei decedate a fost notificată de către autoritățile germane, fiind prezentă pe teritoriul Republicii Federale Germania”, se arată în comunicat.
Potrivit autorităților locale din Germania, activitățile de testare continuă, fiind realizate în puncte fixe și prin echipe mobile anume desemnate pentru acest scop.
De asemenea, MAE precizează că, până în acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistență consulară cu privire la situația menționată.
Autorul articolului: Cosmin Pîrv
- Trump anunță tarife suplimentare pentru produsele din Mexic, Canada și China
- Germania pregătește adăposturi de urgență pentru civili. Ce amenințări provoacă Rusia
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 417. Israel va vota acordul de încetare a focului în Liban. Netanyahu îl va aproba „în principiu”, afirmă o sursă
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1007. Ucraina poate lovi teritoriul rus cu rachete ATACMS, confirmă Casa Albă
- Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion