7 ani de la tragedia din clubul Colectiv şi schimbări puţine. România nu are încă nici măcar un singur centru pentru tratarea marilor arşi

• Ce am învăţat ca invidizi, ca stat şi ca societate după „momentul” Colectiv?
• Şapte ani mai târziu, există numeroase instituţii publice care nu au ieşire de incendiu funcţională, spitale în care încă nu există suficiente paturi pentru marii arşi, dar măcar, a crescut numărul pacienţilor cu arsuri grave care sunt trataţi în străinătate.
• Duminică, ONG-urile organizează un marş în Bucureşti, cerând dreptate şi schimbări reale. 

Ce am învăţat ca invidizi, ca stat şi ca societate după „momentul” Colectiv?

7 ani de Colectiv şi schimbări puţine. Au trecut aproape două mandate parlamentare pline, dar îmbunătăţirile se lasă aşteptate, în timp ce marii arşi suferă sau îşi pierd viaţa. Ce a urmat după tragedie: a căzut un guvern, au fost 7 prim-miniştri, 8 miniştri ai Sănătăţii şi alţii la Justiţie şi MAI. Un fel de tabula rasa la nivel descriptiv, la nivel de nume, dar nu şi de facto.

Duminică, ONG-urile organizează un marş în Bucureşti, cerând dreptate şi schimbări reale. 

În rest, oamenii încearcă să vorbească despre problemele din sistem. Dar nu-i ascultă nimeni. Spre exemplu, o profesoară universitară din Bucureşti dă voce problemelor din sistemul universitar în ceea ce priveşte siguranţa în caz de incendii şi alte pericole şi, la 7 ani după Colectiv, vorbeşte despre ce am învăţat din cea mai mare tragedie din ultimii 32 de ani. Aceasta arată că, deşi au trecut atâţia ani de la tragedie, multe instituţii de stat continuă să fie încremenite în timp şi nu au făcut îmbunătăţiri.

„7 ani de la Colectiv. Las aceste foto cu «ieşirea de urgenţă» dintr-o instituţie publică de învăţământ (care a avut un membru al comunităţii ars de viu în club). Nu contează ce instituţie, căci ce vreau să ilustrez este spoiala şi prefăcătoria cu care ne înconjurăm.

Aşadar, o ieşire de urgenţă în clădire fanion, renovată şi reabilitată, în care sălile sunt cu tehnică modernă (care chiar funcţionează), dar care nu are uşă de urgenţă, iar cea pe care o denumeşte impropriu aşa e încuiată (cum se vede, instituţia ne invită să sunăm la 112 sau pe centrală la interior cutare sau la administratorul clădirii pe mobil). Ieşirea e, oricum, doar pentru unii. Dar nimic nu mai are importanţă pentru că se iese într-o curte interioară la rândul ei încuiată cu lacăt.

Nu mai vorbesc că nu avem proceduri, că nu se fac simulări de incendiu sau cutremur, că cealaltă ieşire din instituţie (nu de urgenţă) e încuiată şi ea (căci nu avem portar), că intrarea/ieşirea se fac om cu om pe o uşă îngustă. Aici suntem. Da, am scris oficial. Nu, nu mi s-a răspuns. Da, am abordat fizic responsabilii clădirii: unul a zis că face ce i se spune, celălalt mi-a zis că EXISTĂ ieşire de urgenţă şi că atât s-a putut” .  https://www.facebook.com/roxana.marinescu.982/posts/5577667222269341

O supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, Alexandra Furnea, a scris un jurnal – „Jurnalul lui 66. Noaptea în care ars” . Rudele celor care au murit caută (încă) dreptate.