În ultimii șase ani, procurorii din România au închis peste 80% din dosarele care erau despre abuzul asupra copiilor

• În România, Salvați Copiii a făcut un studiu și a descoperit că peste 90% dintre copiii și adolescenții care au ajuns în ultimul an la psiholog, au suferit tulburări emoționale care au avut legătură cu pandemia
• În ultimii 6 ani, procurori din toată România au închis peste 80% din dosarele care erau despre abuzul asupra copiilor
• Marion Le Roy Dagen a publicat cartea Copilul și Dictatorul, în care povestește parcursul ei de copil niciodată abadonat, furat de stat pentru a fi trimis în Franța

15.122 de copii au fost adoptați din România între 1994 și 2001. Oficial. Neoficial, mai sunt cei despre care părinții lor cred că au murit și care ar putea să fie în cine știe ce colț al lumii, așa cum Ana Cotoară a crezut despre Măriuca.

Devenită Marion după adopție, Măriuca studiază, de șase ani, soarta copiilor români. Iar cercetările ei duc spre cifre mai mari decât cele oficiale.

„Mă gândesc mult la copiii străzii. Au dispărut mulți. Au dispărut și au alimentat rețele de trafic, tot ce vreți, pedofilie și știu că au fost și experimente”, a spus Marion Le Roy Dagen, fondatoare Orphelins de Roumanie.

Marion Le Roy Dagen a publicat cartea Copilul și Dictatorul, în care povestește parcursul ei de copil niciodată abadonat, furat de stat pentru a fi trimis în Franța.

Comisarul pentru extinderea Uniunii Europene, Gunther Verheugen, știe cât de mari au fost presiunile asupra României.
Mereu aceleași țări, spune Verheugen: Franța, Italia, Spania, Israel și Statele Unite.

În martie, i-a trimis o scrisoare deschisă Ursulei von der Leyen, prin care îi cere sprijin pentru ca adoptații României să își poată găsi originile.

„Toată lumea știe, numai adoptații nu știu. Toată lumea cunoaște sistemul, numai adoptații nu îl cunosc. Asta e tragic”, a adăugat Marion Le Roy Dagen.

Din 2000, raportorul României pentru aderarea la UE, baroneasa Emma Nicholson începe anchetele pentru copiii României. În 2001, publică un raport despre adopțiile internaționale, care complică aderarea României la Uniunea Europeană.

Washington 2001. Premierul român, Adrian Năstase, se află într-o vizită la secretarul de stat, Colin Powell. Oficial, este vorba de intrarea României în NATO. Dar Powell va vorbi despre altceva. Mii de părinți adoptivi americani, spuneau el, își așteaptă copiii. Trebuie să existe și excepții de la legea interzicerii adopțiilor internaționale. Doar așa va putea intra România în NATO.

Au trecut 20 de ani, au fost făcute schimbări în legea adopției, pot adopta în străinătate doar familiile care au un membru de origine română.

Presiunea rămâne mare, iar riscul ca povestea din anii 90-2000 să se repete este foarte mare. Primul pas pe care România l-ar putea face ar fi să accepte și să ceară scuze.

„Azi românii trebuie să știe și să înfrunte asta. Și dacă reușesc să înfrunte asta, eu sunt sigură că veți avea mijloacele, dat fiind faptul că ați trecut prin dictatură, cred în forța poporului român de a opri asta. Să spună am făcut greșeli, acum ne gândim la viitorul țării noastre, la viitoarele generații. Dar trebuie să se vorbească”, a subliniat fondatoarea Orphelins de Roumanie.

De ce nu face Justiția dreptate în aceste cazuri?

România nu ignoră doar adopțiile. Abuzurile asupra copiilor reprezintă o altă problemă de actualitate, la care Justiția închide ochii. Instituțiile care ar trebui să investigheze abuzurile și să găsească vinovații eșuează.

De ce nu face Justiția dreptate în aceste cazuri? Problema ar fi mentalitatea. S-a descoperit chiar luna trecută la nivelul CSM că nici procurorii și nici judecătorii nu conștientizează problema, nu anchetează dosarele cu abuzuri asupra copiilor care sunt traumatizați pe viață, minorii fiind racolați în vremurile noastre chiar de pe rețelele de socializare.

În ultimii 6 ani, procurori din toată România au închis peste 80% din dosarele care erau despre abuzul asupra copiilor: vorbim de viol, act sexual cu un minor, racolare a minorului în scopuri sexuale, corupere sexuală.

Din peste 18.500 de dosare, sunt este 12.600 de clasări, iar Curțile de Apel au soluționat definitiv doar 2.700 de dosare în 6 ani.

Problema este că Justiția nu conștientizează problema, legislația noastră este de perioadă interbelică, se vorbește încă de consimțământul copilului de a fi agresat, iar ce a descoperit CSM a descoperit recent și Parlamentul: instituțiile din Justiție sunt fie indiferente, fie uneori părtașe indirect la aceste nenorociri, mergându-se pe mentalitatea – poate a făcut și copilul ceva.

Pe copii i-a afectat și pandemia. Școlile au fost închise. Ce a făcut statul în acest caz? Nimic. Politicienii nu sunt interesați nici de eșecul Justiției, nici de legislația care nu mai corespunde realității și pe care ei trebuie s-o facă, nici de DGASPC-urile din subordine, nici de efectele pandemiei asupra copiilor care s-au simțit la nivel global, un subiect care și în America încă face valuri.

În România, Salvați Copiii a făcut un studiu și a descoperit că peste 90% dintre copiii și adolescenții care au ajuns în ultimul an la psiholog, au suferit tulburări emoționale care au avut legătură cu pandemia, majoritatea suferind de anxietate.