• Prima navă încărcată cu cereale din Ucraina a plecat marţi din Portul Galaţi îndreptându-se către Grecia.
  • La bord se află mii de tone de grâu care au fost transportate la Galaţi pe linia ferată cu ecartament larg modernizată la solicitarea Ministerului Transporturilor.
  • Operaţiunea s-a desfăşurat în regim de urgenţă, autorităţile române dorind să ofere o nouă rută pentru exporturile de cereale din Ucraina, bulversate de război.

Prima navă încărcată cu cereale din Ucraina a plecat marţi din Portul Galaţi îndreptându-se către Grecia. La bord se află mii de tone de grâu care au fost transportate la Galaţi pe linia ferată cu ecartament larg modernizată la solicitarea Ministerului Transporturilor.

Prima navă încărcată cu cereale din Ucraina a pleacat marţi din Portul Galaţi. Este o premieră care apare la aproximativ două luni după ce linia ferată cu ecartament larg Ucraina-Republica Moldova-Galaţi a fost reabilitată.

Operaţiunea s-a desfăşurat în regim de urgenţă, autorităţile române dorind să ofere o nouă rută pentru exporturile de cereale din Ucraina, bulversate de război. Calea ferată care duce până în port este similară celei din ţările fostului spaţiu sovietic şi astfel nu mai este nevoie de transbordarea mărfurilor la graniţa României cu Republica Moldova. Înainte de reabilitarea din vară, infrastructura feroviară nu mai fusese folosită de peste 30 de ani.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ

Nava care a plecat marţi din Galaţi a fost încărcată cu grâu adus din Ucraina, via Republica Moldova. Cerealele au ajuns la Galaţi în partea a doua a lunii august şi au fost depozitate în silozul Anghel Saligny din Portul Docuri. Pe navă sunt depozitate peste 4.200 de tone de grâu care vor ajunge într-un port din Grecia.

Autorităţile estimează că un alt vapor va fi încărcat şi va pleca din portul gălăţean în următoarele săptămâni.

„Sunt deja aproape 90 de vagoane care au fost aduse în ultima lună la silozul din Portul Galaţi, folosind această linie ferată. Mai mult, specialiştii estimează că, în ritmul actual, tot în luna septembrie va pleca şi cea de-a doua navă, în condiţiile în care exportatorii din Ucraina au deja încheiate contracte cu operatorul portuar”, a anunţat, pe Facebook, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Transportatori aleg această nouă rută deoarece au fost obligaţi să renunţe la traseele obişnuite din cauza războiului din Ucraina, dar şi pentru a evita aglomeraţia din Portul Constanţa.