• A avut loc o coliziune între o autobasculantă şi un tren de călători Amtrak, care apoi a deraiat, la o trecere de cale ferată din Missouri, au anunţat autorităţile statului.
  • Trenul care circula pe ruta Los Angeles-Chicago a deraiat „după ce s-a ciocnit cu o autobasculantă la o trecere de cale ferată” în nordul statului Missouri, la ora României 20:42.
  • Duminică, un alt tren operat de Amtrak s-a ciocnit cu o maşină la o trecere fără bariere automate din California, accident în urma căruia au murit trei din pasagerii aflaţi în automobil.

O deraiere în Missouri, SUA, a unui tren de călători Amtrak a provocat luni moartea a trei persoane și rănirea altora.

A avut loc o coliziune între o autobasculantă şi un tren, care apoi a deraiat la o trecere de cale ferată din Missouri, au anunţat autorităţile acestui stat din centrul Statelor Unite.

„Sunt mai mult răniţi şi putem confirma că au fost trei decese, două în tren şi unul în autobasculantă”, a declarat purtătorul de cuvânt al patrulei de autostrăzi din Missouri, Justin Dunn, în cadrul unei conferinţe de presă.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Trenul care circula pe ruta Los Angeles-Chicago a deraiat, „după ce s-a ciocnit cu o autobasculantă la o trecere de cale ferată” în Mendon, nordul statului Missouri, la ora locală 13:42 (20:42 ora României), au declarat responsabilii companiei de căi ferate Amtrak într-un comunicat.

Şapte din cele opt vagoane ale trenului au ieşit de pe şinele de cale ferată.

La bord se aflau peste 200 de pasageri şi angajaţi ai companiei, iar trecerea de cale ferată unde s-a produs accidentul nu avea marcaje de benzi sau dispozitive electronice de monitorizare, potrivit autorităţilor locale.

Ancheta cu privire la circumstanţele acestui accident este „în stadiul preliminar”, a informat Justin Dunn. În fotografiile postate pe reţelele de socializare de către călători se pot vedea vagoane răsturnate şi pasageri ieşind pe geamuri, în câmp.

Consiliul naţional pentru securitatea transportului (NTSB), o agenţie federală, a anunţat că a deschis o anchetă.

Duminică, un alt tren operat de Amtrak s-a ciocnit cu o maşină la o trecere la nivel fără bariere automate din California, accident în urma căruia au murit trei din pasagerii aflaţi în automobil.